Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, „pedepsit” de regele Salman

Data publicării:
mohammed bin salman
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman. Foto: Guliver/Getty Images

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite începe, uşor-uşor, să fie dezbrăcat de puteri. În ultimele două săptămâni, prinţul saudit Mohammed bin Salman nu şi-a făcut apariţia la nicio întâlnire ministerială sau diplomatică de mare anvergură din Arabia Saudită. Acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum şi se suspectează că prinţului moştenitor i s-ar fi luat o serie de atribuţii financiare şi economice, potrivit The Guardian.

Măsura de a restrânge, chiar şi temporar, responsabilităţile prinţului Mohammed bin Salman ar fi fost dezvăluită unui grup de miniştri săptămâna trecută chiar de tatăl său, regele Salman. Deşi mişcarea nu a fost declarată oficial, potrivit unor surse The Guardian, unul dintre consilierii regelui ar urma să preia responsabilităţile prinţului şi să supravegheze informal deciziile de investiţii în numele regelui.

Relaţia dintre regele saudit şi fiul său a fost pusă sub semnul întrebării de la izbucnirea scandalului legat de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, despre care se presupune că a fost comandată de către prinţul Mohammed. În timp ce toţi aşteaptă ca prinţul să acceadă la tron fără probleme, evenimentele din ultimele săptămâni dau de înţeles că regele ar încearca să îşi ţină fiul controversat în umbră, mai ales acum, în momentul în care Arabia Saudită se află sub lumina reflectoarelor la nivel internaţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri