Rusia și China sunt pe cale să devină cele mai bune prietene

Data publicării:
china rusia prietenie
Foto: Guliver/GettyImages

Rusia și China sunt pe cale să devină cele mai bune prietene. Este o prietenie bazată pe un inamic comun. Pe fondul relațiilor slabe cu Occidentul, cele două state par că au lucrat intens să își consolideze legăturile economice, politice și militare. Relația este mult mai nuanțată, spun specialiștii, și de fapt, mult mai complicată, având în vedere că ambele sunt națiuni puternice cu principii bine înrădăcinate şi... mult orgoliu, mai mare decât teritoriul sau populaţia.

Rusia nu ar accepta niciodată să fie fratele mai mic al Chinei în această relație și aici ar apărea problema. Însă și dacă s-ar întâmpla ca Rusia să facă mici concesii, o prietenie ruso-chineză ar fi o bombă cu fitil scurt în primă fază pentru Statele Unite și mai apoi pentru întreaga lume.

În timp ce relațiile comerciale dintre Statele Unite și China se înrăutățesc , cu tarife de miliarde de dolari aruncate dintr-o parte în alta, relațiile comerciale dintre China și Rusia înfloresc. Cu fiecare nou tarif american aplicat mărfurilor chinezești, prietenia ruso-chineză devine și mai puternică.

Într-o ieșire total necaracteristică, în această vară, președintele chinez Xi Jinping nu s-a mai ferit să îl numească pe omolgul său rus, Vladimir Putin, cel mai bun prieten al său. De asemenea, Xi i-a promis lui Putin că țara sa este pregătită să meargă mână în mână cu Rusia, moment în care au semnat declarații prin care s-au angajat la dezvoltarea cooperării strategice între națiunile lor.

Consolidarea legăturilor economice este unul dintre cele mai importante aspecte, ceea ce arată că această prietenie controversată este bazată pe un inamic comun. Săptămâna trecută, presa rusă și chineză relata că cele două țări au anunțat că vor să își dubleze comerțul în următorii cinci ani, la 200 de miliarde de dolari până în 2024, prin implementarea de proiecte comune în ceea ce privește energia, industria și agricultura.

Deși și-au făcut jurăminte că vor crește comerțul bilateral, relația economică dintre Rusia și China nu este o căsătorie între egali. Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca economia Rusiei să crească cu 1,2% anul acesta, în timp ce estimările pentru China ajung la 6,3%.

Nu este de mirare că Rusia vede China drept o piață cu un potențial uriaș de creștere, chiar și într-un moment în care comerțul său cu națiunile occidentale este extrem de restricționat. La rândul său, Rusia este în continuare supusă sancțiunilor economice pentru anexarea Crimeei, precum și pentru amestecul din alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite. Luând în considerare toate aceste lucuri, este evident că Rusia își caută un partener economic și un aliat pentru estul Europei.

Pentru China, un partener precum Rusia, care ar mai tăia din avântul și mândria Statelor Unite, ar fi extrem de benefic, spun analiștii. În plus, Rusia are ceva de care China are mare nevoie - energie. Rusia este printre primii trei producători mondiali de petrol și gaze naturale, în timp ce China este cel mai mare importator de petrol brut din lume. Deci ar fi un câștig de ambele părți, pe această nișă.

Securitatea și apărarea este un alt domeniu în care Rusia și China au căutat în mod evident să-și construiască legături, iar experții susțin că Rusia are o experiență militară mult mai avansată decât China. Săptămâna trecută, armata Chinei a fost una dintre cele șapte forțe străine invitate să se alăture exercițiilor militare ale Rusiei. A fost al doilea an în care China a participat, iar implicarea sa continuă este văzută ca o cerere de prietenie. Analiștii citați de CNBC sunt de părere că cele două state au obiective comune care pot fi promovate printr-o cooperare suplimentară în ceea ce privește securitatea națională, precum securitatea la frontiere, dezvoltarea tehnologiei militare, combaterea terorismului, dar și amenințările care vin pe filieră americană.

Așa că, vechea zicală „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu” se potrivește mănușă atunci când vine vorba despre trio-ul China-Rusia-Statele Unite. Având în vedere tarifele și sancțiunile americane pentru ambele state, stimularea comerțului bilateral chinezo-rus ar putea deschide o ușă pentru creșterea economică atât a Chinei, cât și a Rusiei.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri