Stare de urgenţă în sudul Californiei. Incendiile au distrus peste 7.000 de hectare de vegetaţie

Data publicării:
incendiu

A fost decretată stare de urgenţă în sudul Californiei, din cauza unui incendiu care a distrus deja peste şapte mii de hectare de vegetaţie. Flăcările se extind cu repeziciune, în ciuda eforturilor pompierilor. Peste 80 de mii de localnici au fugit din calea flăcărilor. 30 de mii de case sunt în pericol de a fi distruse.

În doar patru ore, 2.200 de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum în California. Asta spune totul despre puterea incendiului care devastează sudul statului american. Pompieri, localnici, oficiali - cu toţii au fost luaţi pe nepregătite de viteza cu care înaintează flăcările.

Carter Evans, reporter CBS: „De vină pentru înaintarea rapidă a acestui incendiu sunt vântul puternic, temperaturile ridicate şi seceta foarte mare”.

Mai mulţi pompieri s-au trezit înconjuraţi de flăcări, patru dintre ei au avut nevoie de îngrjiri medicale. 82.000 de mii de locuitori au fost nevoiţi să se retragă din calea incendiului. Au plecat doar cu hainele pe care le-aveau pe ei.

Zeci de case au fost făcute scrum până acum, iar alte 30 de mii sunt în pericol de a avea aceeaşi soartă, dacă pompierii nu reuşesc să oprească la timp înaintarea flăcărilor. Întregul stat este pârjolit de incendii. Peste 110.000 de hectare de vegetaţie au ars până acum, în contextul în care este al cincilea an la rând în care California este afectată de secetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri