Tatuat pe frunte pentru că ar fi încercat să fure o bicicletă

Data actualizării: Data publicării:
tatuaj

Doi bărbați din Brazilia au fost arestați și acuzați de tortură, după ce au fost acuzați că au tatuat pe fruntea unui adolescent „Sunt un hoț și un ratat”, transmite BBC.

Cei doi susțin însă că băiatul de 17 ani a încercat să fure o bicicletă, dar tânărul neagă acuzațiile. Familia lui susține că băiatul are probleme mintale și că este consumator de droguri. El era dispărut de la finalul lunii trecute și l-au recunoscut în clipul care s-a viralizat pe rețele de socializare.

Poliția i-a identificat pe cei doi după ce au înregistrat totul. Ei au spus că au recurs la acest gest ca să-l pedepseasă, însă anchetatorii nu au confirmat jaful.

Adolescentul a povestit că a căzut pe bicicletă pentru că era amețit și că nu ar fi încercat să o fure.

În timp ce era „pedepsit”, el le-ar fi spus celor doi bărbați să-i facă un tatuaj pe mână. În plus, ca să nu-și poată ascunde tatuajul, cei doi l-au și tuns.

„Le-am spus să facă tatuajul pe mână, dar au început să râdă. În schimb, i-am rugat să-mi rupă mâinile și picioarele”, a povestit tânărul.

Între timp, o campanie a fost lansată pentru a-l ajuta pe băiat să scape de tatuaj. Oamenii au donat până acum aproape 6.000 de dolari.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri