Uber este investigată pentru discriminare de gen, în SUA

Data publicării:
German Court Bans Uber Service Nationwide
Foto: Guliver/Getty Images

Uber Technologies este investigată de Comisia pentru Oportunităţi Egale de Angajare a Statelor Unite pentru o posibilă discriminare de gen, în probleme cum ar fi salariul, potrivit unei surse apropiate situaţiei, transmite MarketWatch.

uber
Foto: Guliver/GettyImages

Investigaţia, care a început în august anul trecut, a fost dezvăluită pentru prima oară de publicaţia Wall Street Journal. În cadrul investigaţiei, au fost intervievaţi foşti şi actuali angajaţi ai Uber şi au fost solicitate documente de la directori ai companiei, scrie News.ro.

Directorul general al Uber, Dara Khosrowshahi, s-a angajat să schimbe cultura din cadrul companiei, după ce a preluat conducerea acesteia de la fostul CEO Travis Kalanick, în urma mai multor scandaluri.

Investigatorii au solicitat informaţii legate de practicile de angajare, diferenţele dintre salarii şi alte chestiuni legate de gen.

”În ultimele 18 luni am efectuat multe schimbări, în mod proactiv, inclusiv implementarea unei noi structuri a salariilor şi acţiunilor, bazată pe piaţă, reformând procesul de evaluare a performanţelor”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber.

Săptămâna trecută, directorul de resurse umane al Uber, Liane Hornsey, a demisionat, în urma unei investigaţii referitoare la modul în care a tratat acuzaţiile de discriminare rasială în companie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri