Un milion de oameni, în stradă, în Turcia. Erdogan a promis că va reinstitui pedeapsa cu moartea dacă legea va fi votată

Data publicării:
miting urias in turcia

Preşedintele turc a păşit triumfător pe scena amplasată la Istanbul în faţa unei mulţimi impresionante. I-au fost alături, pe lângă soţie, nelipsitele gărzi de corp care au vegheat la siguranţa celui mai puternic om din Turcia. Din gradene, oamenii au fluturat tot timpul steagul naţional. Manifestaţia a strâns susţinători ai tuturor partidelor, dar participanţii au avut voie doar cu însemnele naţionale, fără sloganuri şi mesaje politice care să-i divizeze. Totuşi oamenii au părut că au venit cu un singur scop: să-şi arate loialitatea faţă de preşedintele Recep Erdogan.

Dezbaterea controversată despre reintroducerea pedepsei cu moartea i-a cuprins şi pe mulţi dintre cei prezenţi la mitingul din Istanbul.

„Ar trebui reintrodusă pedeapsa cu moartea şi ar trebui să fie aplicată şi pentru faptele deja comise. Preşedintele nu se va mai bucura de aceeaşi susţinere dacă nu este reintrodusă pedeapsa cu moartea. Ce vom face? Ascultăm ordinele lui Dumnezeu sau ale Uniunii Europene?”

O prezenţă atât de mare la mitingul convocat de Recep Erdogan a necesitat şi măsuri stricte de securitate. Ministerul de Interne a scos pe străzi 15 mii de poliţişti la Istanbul şi nimeni nu a ajuns în gradene fără o verificare temeinică prealabilă. Cei care nu au putut merge până la Istanbul au avut totuşi posibilitatea să asculte discursurile. Manifestaţia a fost transmisă pe ecrane uriaşe în toate cele 81 de provincii turce.

Peste 60.000 de soldaţi, poliţişti, judecători, profesori, funcţionari au fost arestaţi, reţinuţi şi suspendaţi din funcţie după puciul eşuat de pe 15 iulie. Au fost închise, totodată, peste o mie de şcoli şi universităţi private, peste 1.200 de fundaţii şi asociaţii şi 35 de instituţii medicale. În plus, garda prezidenţială, care avea în sarcină printre altele şi paza palatului în care locuieşte Recep Erdogan, va fi desfiinţată. Totul, după ce 300 dintre cei 2.500 de militari care o alcătuiau au fost reţinuţi pentru implicare în lovitura de stat eşuată.

Între timp, Turcia plăteşte după puciul eşuat. În ultimele trei săptămâni, economia ţării a pierdut 90 de miliarde de euro, sumă căreia i se vor adăuga şi pierderile din turism, după ce peste un milion de rezervări au fost anulate.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri