Florida, sub asediul uraganului Irma

Data actualizării: Data publicării:
Florida Begins Preparing For Hurricane Irma
Miami Beach FOTO: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE 24:00 Uraganul Irma pierde din forţă. Furtuna a fost retrogradată acum la gradul 2, după ce anterior ajunsese urgan de gradul 3, dar este la fel de periculoasă. Rafalele de peste 170 de kilometri pe oră continuă să doboare orice întâlnesc în cale. Peste 2,3 milioane de cămine sunt lipsite de energie electrică. Preşedintele Donald Trump a anunţat că va merge în Florida în curând și a decretat stare de catastrofă naturală în acest stat, ceea ce va permite deblocarea unor fonduri federale.

Powerful Hurricane Irma Slams Into Florida
FORT LAUDERDALE, FLORIDA. 10 SEPTEMBRIE | FOTO: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE 20.00. Urgananul Irma a făcut, deja, primele victime în Florida. Trei oameni au murit în accidente, printre care şi o poliţistă care se întorcea acasă de la un adăpost. Carosabilul e acoperit de apă, plouă torenţial, iar rafale ating chiar şi 200 km/h. Furtuna nimicitoare - de categoria 4 din 5 - se deplasează pe coasta de vest, iar poliţia anunţă că nu mai răspunde apelurilor de urgenţă. În mai multe oraşe va intra în vigoare starea de asediu, pe măsură ce ochiul uraganului se apropie. În calea lui, uraganul Irma a lăsat aproape un milion şi jumătate de oameni fără electricitate şi oraşe întregi inundate. Aproape 7 milioane de localnici au fost evacuaţi, iar cei care au rămas în zonele cele mai periculoase au făcut-o pe propria răspundere.

ACTUALIZARE ORA 16:00 Florida a intrat deja sub asediul Irmei. Uraganul s-a abătut pe coastă cu o viteză năprasnică de peste 200 de kilometri la oră şi cu ploi torenţiale. Şi-a păstrat forţa - a rămas la categoria 4, motiv suficient pentru presa de peste ocean să o numească „furtuna monstru”. A făcut deja şi prima victimă - un bărbat a fost ucis după ce un copac smuls de vânt a căzut peste maşina lui.

Florida Begins Preparing For Hurricane Irma
Miami Beach FOTO: Guliver/Getty Images

6,5 milioane de oameni au fost evacuaţi din zonele de risc.

Peste 560 de mii de case au rămas, până acum, fără curent electric.

„Facem tot posibilul să salvăm vieţi şi să-i sprijinim pe cei care au nevoie. O spun din nou, nu am mai văzut nimic asemănător. Împreună vom reface, recupera şi reconstrui. O vom face repede”, a promis președintele Donald Trump.

Uraganul Irma s-a năpustit asupra Floridei cu rafale de vânt de peste 200 de kilometri pe oră şi ploi torneţiale.

Massive Hurricane Irma Bears Down On Florida
Miami | Foto: Guliver/Getty Images

Nivelul apei este în creştere şi valurile depăşesc deja patru metri. Aproape 7 milioane de oameni au primit ordin de evacuare şi cel puţin 36 de milioane sunt în zona aflată sub alertă.

„Ordine de evacuare sunt în vigoare în zone de pe întreg teritoriul statului. Nu puneţi în pericol viaţa dumneavoastră sau pe cea a familiei dumneavoastră”, a avertizat populația Rick Scott, guvernatorul Floridei.

385 de centre de primire au fost organizate de autorităţi în clădirile solide din Florida, precum stadioane şi şcoli. Zeci de mii de persoane aşteaptă înghesuite acolo trecerea urgiei pentru a se putea întoarce la casele lor să vadă ce a mai rămas în picioare.

Massive Hurricane Irma Bears Down On Florida
FORT LAUDERDALE, Florida FOTO: Guliver/Getty Images

Vântul năpraznic cu care suflă uraganul Irma a lăsat deja peste 560 de mii de case fără energie electrică în statul Florida şi situaţia ar putea deveni şi mai gravă.

„După cum vedeţi în spatele meu, echipele se chinuie să repare această linie de înaltă tensiune. Nu ştim dacă vor reuşi să redea curentul electric, dar ştim că este începutul unei nopţi lungi pentru aceste echipe care vor lucra noaptea şi ziua pentru a restabili alimentarea cu energie electrică”, transmite Meghan McRoberts, corespondentul unui post local de televiziune.

Nu doar Florida este vizat de evacuări obligatorii. În Georgia, 540 de mii de oameni au primit ordin să plece, în timp ce Alabama, Carolina de Nord şi Carolina de Sud au decretat stare de urgenţă.


Statul american Florida începe să simtă forţa uraganului Irma. Ploaia şi vântul lovesc deja zonele de coastă, dar adevărata urgie încă nu a început. „Uraganul Irma ne loveşte deja statul. Sud-estul Floridei se confruntă deja cu rafale de vânt demne de o furtună tropicală și zeci de mii de oameni au rămas deja fără electricitate”, a declarat guvernatorul statului. Autorităţile se tem de ce e mai rău. 7 milioane de oameni au primit ordin de evacuare. Este cea mai mare operaţiune de acest gen din istoria Statelor Unite.

„Uraganul este aici, plecați acum!” - a lansat un nou avertisment guvernatorul Floridei.

Este ultima şansă să luaţi decizia cea mai bună. Evacuările sunt în desfăşurare pe tot cuprinsul statului. Peste 6,5 milioane de locuitori ai Floridei au primit ordin de evacuare. Nu vă puneţi vieţile în pericol, nici pe ale voastre, nici pe cele ale membrilor familiilor voastre! Fac apel către toată lumea să îşi verifice vecinii, rudele şi prietenii. Dacă ştiţi pe cineva că nu evacuează, deşi ar trebui, vă rog să luaţi legătura cu ei şi să vă asiguraţi că vor pleca acum”, a spus guvernatorul din Florida, Rick Scott.

Adăposturile din Miami sunt arhipline. Pe aeroportul din Orlando mii de oameni, localnici şi turişti au încercat să prindă ultimele zboruri înainte de declanşarea urgiei.

„Noi mergem acasă, la Houston. Am trecut printr-un uragan şi acum vrem să evităm încă unul”, spune un american.

Compania de electricitate din Florida estimează că remedierea avariilor pe care le va produce uraganul va dura săptămâni.

Nu încape îndoială că vom avea cele mai complexe reaparaţii din istoria ţării. Cu o furtună de asemenea magnitudine şi intensitate, e foarte probabil că echipele noastre să fie nevoie să reconstruiască părţi mari ale sistemului electric”, spune Rob Gould, reprezentantul unei companii de electricitate din Florida.

După ce a devastat mai multe insule caraibiene, Irma a lovit cu putere Cuba, cu rafale de vânt care au ajuns şi la 260 de kilometri pe oră. Pagubele sunt uriaşe.

Nu mai am nimic. Nu mai am nimic. Casa mea e distrusă”, spune o femeie din Cuba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri