VIDEO. Cina prezidențială pentru care a fost închis Turnul Eiffel

Data publicării:
cina paris

O cină în patru, la un restaurant din Turnul Eiffel, renumit pentru priveliştea pe care o oferă asupra oraşului Luminilor. Aşa şi-a încheiat Donald Trump prima zi a vizitei la Paris. Mâncarea a fost preparată de proprietarul localului, legendarul bucătar Alain Ducasse, deţinător a 21 de stele Michelin. Meniul a fost unul tradiţional francez: pate, ratatouille, foie gras, file de vită şi souffle de ciocolată, printre altele.

Vizita lui Donald Trump a început tot într-un loc celebru din Paris, Domul Invalizilor, unde a fost primit cu onoruri militare.

Apoi, preşedinţii au mers la discuţii, în timp ce Primele Doamne au avut în program o mică excursie prin Paris. Înainte de a se despărţi, liderul american i-a făcut un compliment lui Brigitte Macron.

„Eşti într-o formă foarte bună. Foarte frumos. Să vă simţiţi bine! Ne vedem mai târziu. Mulţumim”, a spus el.

Donald Trump şi Emmanuel Macron au mers la Palatul Elysee, unde au discutat despre relaţia dintre ţările pe care le conduc.

În timp ce domnii se ocupau de politică, Melania Trump şi Brigitte Macron au vizitat catedrala Notre Dame, unde Prima Doamnă a Statelor Unite a fost întâmpinată cu imnul american cântat la orgă.

Înainte de cină, doamnele au făcut o plimbare cu vaporaşul, pe Sena.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri