Zeci de familii de coreeni se vor reuni după 65 de ani

Data publicării:
reunire coreeni

Zeci de familii de coreeni se vor reîntâlni pentru prima dată după războiul care le-a împărţit ţara în două.

Un convoi de autobuze cu sud-coreeni a trecut astăzi graniţa, în nord, şi se îndreaptă către o staţiune montană din apropierea frontierei. În vehicule se află persoane care au fost trase la sorţi şi vor avea şansa să petreacă aproximativ 11 ore cu rudele lor din Coreea de Nord. Participanţii la eveniment, au vârste peste 80 de ani, iar cel mai bătrân are 101.

Este prima rundă de reuniuni după trei ani şi are loc pe fondul încălzirii relaţiilor dintre cele două ţări.

Războiul dintre 1950 şi 1953 a separat milioane de membri ai familiilor coreene. Mai trăiesc doar câteva zeci de mii. Din 1985 şi până acum au fost organizate în jur de 20 de astfel de întâlniri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri