Erdogan și Putin reiau relațiile economice: undă verde pentru Turkish Stream

Data publicării:
putin cu erdogan - fb

Rusia şi Turcia vor coopera mai strâns pentru a găsi o soluţie în războiul din Siria şi pentru a combate terorismul - sunt concluziile la care au ajuns preşedinţii Vladimir Putin şi Recep Erdogan, după întâlnirea pe care au avut-o la Moscova. De asemenea, cei doi lideri au discutat şi despre cooperarea economică dintre cele două ţări, afectată încă de restricţii impuse după ce Turcia a doborât un avion rusesc acum doi ani. 

Dosarul Siria a deschis agenda discuţiilor dintre Recep Erdogan şi Vladimir Putin. Capitala autodeclarată a organizaţiei teroriste Stat Islamic, Rakka, este privită drept principal obiectiv al următoarelor operaţiuni comune. Cei doi lideri au spus că, deşi susţin tabere diferite, deja cooperează pe deplin pentru a găsi o soluţie în războiul civil.

„Datorită rolului activ jucat de Rusia şi Turcia, am reuşit să ajungem la un armistiţiu între armata siriană şi rebeli, dar şi să începem discuţii directe între taberele combatante”, a spus Vladimir Putin.

Au fost discuţii şi despre relaţiile economice, pe care Ankara şi Moscova vor să le îmbunătăţească. Cele două ţări au agreat crearea unui fond comun de investiţii de un miliard de dolari pentru a impulsiona proiectele comune. De asemenea, Vladimir Putin şi Recep Erdogan au dat undă verde celor mai mari iniţiative ruso-turceşti. Este vorba de gazoductul Turkish Stream, care ar urma să treacă pe sub Marea Neagră şi a cărui construcţie va începe anul acesta, dar şi de prima centrală nucleară din Turcia, făcută de o companie rusească. Proiectul este evaluat la 20 de miliarde de dolari.

„Parteneriatul energetic dintre Turcia şi Rusia este unic”, a declarat Recep Erdogan.

Vizita lui Recep Erdogan la Moscova vine într-o perioadă de înrăutăţire a relaţiilor dintre Turcia şi aliaţii săi tradiţionali, Europa şi NATO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri