Alegerile, prin ochii jurnaliștilor americani

Data actualizării: Data publicării:
jurnalist denver

Mai sunt mai pu ţin de două zile până când americanii îşi vor alege următorul preşedinte, iar Hillary Clinton şi Donald Trump sunt umăr la umăr. Trimisul special Digi24 în Statele Unite, Alexandra Albu, a urmărit ultimele zile ale campaniei prezidenţiale din redacţia postului Denver 7, afiliat ABC News.

A vorbit cu jurnaliştii de acolo despre cursa pentru Casa Albă din acest an şi despre cei doi candidaţi, Hillary Clinton şi Donald Trump. Iată ce a aflat:

Interviu cu Anne Trujillo, prezentatoare

- Cum aţi descrie aceste alegeri?

- Cred că în cazul de faţă, cel puţin dacă vorbim de alegerile prezidenţiale, pare din ce în ce mai rău, pare că nivelul este din ce în ce mai jos în privinţa limbajului folosit, din cauza insultelor şi cred că asta a provocat o nelinişte în rândul alegătorilor. Întotdeauna am avut tensiune şi presiune ridicată în timpul alegerilor politice, dar cred că aceste alegeri prezidenţiale au creat un nou nivel de nelinişte prin alegători, aşadar cred că acesta este un an dur.

- Ce înseamnă să prezinţi ziua alegerilor, care sunt presiunile, provocările?

- Cred că atunci când eşti concentrat pe rezultate, când ai la dispoziţie date reale, pe care le poţi folosi, este incitant, în primul rând. Ai, în sfârşit, unele răspunsuri la ceva ce se construieşte pentru 18 sau 24 de luni. Este presiune, dar este o presiune pozitivă, pentru că ştii că vei vedea unele rezultate şi vei împărţi această informaţie cu publicul. Cred că alegerile sunt, de fapt, ca şi Crăciunul, într-un fel, deschizi cadourile şi îi informezi pe oameni cu privire la ceea ce am lucrat până acum, pentru a împărtăşi această informaţie cu publicul.

- De ce scade diferenţa din sondaje dintre Hillary şi Trump de la zi la zi?

- Pentru că sunt foarte multe necunoscute. Cred că în acest caz, ţara noastră este divizată între republicani şi democraţi, suntem un fel de ţară jumătate-jumătate, dar cred că sunt oameni care nu sunt mulţumiţi de niciunul dintre candidaţi, aşa că se găsesc undeva la mijloc, fără un loc anume în care să meargă. Cred că orice se poate întâmpla la aceste alegeri, foarte mulţi alegători independenţi şi tineri au fost motivaţi să se implice în sistemul de vot din acest an. Nu vom şti cum vor vota, ceea ce face acest lucru incitant dar, de asemenea, face această cursă foarte strânsă.

Interviu cu Shannon Ogden, prezentator

- Ce înseamnă să prezinţi ziua alegerilor?

- În primul rând, bună! (salută în românește - n.r.) Este ziua mea preferată din an, în redacţia de ştiri, şi nu doar pentru că primim pizza gratuit. Este una dintre cele mai lungi zile din an, dar este şi ziua în care foloseşti toate temele pe care le-ai făcut pe întreg sezonul alegerilor şi, în sfârşit, deschizi pachetul şi vezi despre ce este vorba, ce părere au alegătorii şi să încerci să explici în detaliu ce au decis ei. Este atât de distractiv!

- Ce credeţi despre cursa prezidenţială din acest an?

- Nu am văzut aşa ceva în 23 de ani în care fac acest lucru. Aş fi pierdut atât de mulţi bani, dacă aş fi pariat cine vor fi nominalizaţii de data aceasta. Cred că i-am intervievat pe majoritatea candidaţilor republicani şi nimeni nu s-ar fi gândit că Trump va fi cel nominalizat. Eu credeam că va fi Jeb Bush sau Marco Rubio, probabil, sau chiar Ted Cruz . Am crezut că ştiu câte ceva despre politică până la aceste alegeri când mi-am dat seama că nu ştiu nimic. Ce credeam că e sus e jos, în acest an, ce părea negru este alb, astfel încât nu ştiu ce o să se întâmple. Ca jurnalist, acest lucru e distractiv, o să fie foarte multă distracţie în noaptea alegerilor, pentru că poate întâmpla orice, pentru că s-au întâmplat de toate până acum.

- Ce părere aveţi despre cei doi candidaţi?

- E o întrebare dificilă. La suprafaţă, dacă te uiţi doar pe CV-urile lor, este un candidat care are 30 de ani în serviciul public şi carieră impresionantă ca avocat, ce a făcut pentru copii, primă-doamnă, senator, secretar de stat şi spui, oau, ce CV impresionant, contra unui om de afaceri care nu a candidat niciodată pentru un post... Dar anul acesta nu este vorba despre aşa ceva. Donald Trump a exploatat o furie, sentimentul de naţiune înstrăinată, pe care îl au foarte mulţi oameni din această ţară, aşa că totul va trebui dat pe faţă şi au sentimentul că acel individ o să îi asculte şi de aceea cred că s-a ajuns la situaţia imprevizibilă, pentru că nimeni nu mai este pe culoarele deja stabilite. Au mers după instinct şi este foarte multă pasiune în acest an şi aceşti doi candidaţi au venit să reprezinte polii opuşi ai acestei ţări. Este o nebunie!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri