Discursul lui Trump | Ce este adevărat și ce este fals

Data actualizării: Data publicării:
loteria vizelor

Jurnaliștii americani au analizat discursul lui Donald Trump și au descoperit că președintele SUA a exagerat atunci când a vorbit despre Loteria Vizelor.

„Încheiem Loteria Vizelor, un program care dă la întâmplare cărţi verzi, fără a se ţine cont de abilităţi, de merit sau de siguranţa poporului american”, a spus Trump.

La o simplă verificare a normelor Loteriei Vizelor vedem că procesul e de fapt extrem de riguros. Cei care solicită viză trebuie să fi absolvit liceul şi să fi lucrat cel puţin doi ani din ultimii cinci. Sunt supuşi unei evaluări medicale, nu pot avea cazier judiciar şi trec prin verificări minuţioase.

Abia atunci se califică pentru intrarea în acest program şi şansa de a obţine una din cele 50.000 de vize de imigrare acordate anual.

La capitolul economic, de pildă, privind cele 2,4 milioane de locuri de muncă cu care s-a lăudat preşedintele, jurnaliştii spun că o cifră mai corectă ar fi 21 milioane şi este mai puţin decât în anii trecuţi.

În mandatul preşedintelui Obama au fost create 2,2 milioane de locuri de muncă în 2016, 2,7 milioane de locuri de muncă în 2015 şi 3 milioane în 2014.

Trump a vorbit și despre creșteri salariale „după ani de stagnare”. Salariile cresc doar cu o rată de 2,5 la sută acum, potrivit Departamentului Muncii, aceeaşi rată de la sfârşitul administraţiei Obama. Rata de creştere a salariilor este mai mică decât media istorică.

„Rata şomajului este la un minim al ultimilor 45 de ani”, a mai spus preşedintele. Donald Trump şi-a asumat şi cele mai mari tăieri de taxe din istorie.

Nu este adevărat, spun jurnaliştii americani. Potrivit datelor Trezoreriei americane, tăierile sunt de aproape 0,9 la sută din PIB, comparativ cu cele de 2,89 la sută din PIB ale lui Ronald Reagan din 1981. Tăierile de taxe ale lui Trump sunt abia pe locul opt, chiar mai mici decât cele adoptate în timpul lui Barack Obama.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri