Liviu Librescu, menționat în dezbaterea electorală din SUA

Data actualizării: Data publicării:
librescu

Democratul Tim Kaine a amintit în dezbaterea cu rivalul său republican de Liviu Librescu, profesorul israelian de origine română, ucis în timpul masacrului de la Virginia Tech. Discuţia a apărut în contextul susţinerii înăspririi legislaţiei pentru controlul armelor. Partenerul lui Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă era guvernatorul statului Virginia în momentul tragediei.

Liviu Librescu a fost împuşcat în 2007 în timp ce încerca să-şi protejeze studenţii de agresorul care a deschis focul în clădirea universităţii.

Tim Kaine, candidat democrat la funcţia de vicepreşedinte: „Unii dintre cei ucişi la Virginia Tech este Liviu Librescu, un român de peste 70 de ani, supravieţuitor al Holocaustului.

A supravieţuit Holocaustului, a supravieţuit controlului sovietic asupra ţării sale. Apoi a ajuns profesor asociat la Virginia Tech şi nu a putut supravieţui flagelului numit violenţă armată”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri