VIDEO. Întâlnirea Trump - West, parodiată de Alec Baldwin

Data publicării:
baldwin

Actorul Alec Baldwin a recreat, în emisiunea Saturday Night Live, întâlnirea dintre Donald Trump şi Kanye West. S-a pus în pielea preşedintelui american şi a vrut să vadă oare ce gândea, în timpul monologului zbuciumat al artistului. Cei doi s-au întâlnit săptămâna trecută în Biroul Oval şi ar fi trebuit să vorbească despre reforma penitenciarelor. Discuţia s-a transformat într-un monolog al cântăreţului, care l-a lăsat cu gura deschisă pe liderul de la Casa Albă.

-Lasă-mă să încep cu ideea că timpul este un mit. Un număr infinit de universuri, iar eu sunt prizonier într-o dimensiune diferită.

-O, tipul ăsta ar putea fi nebun. Adică am fost în cameră cu Dennis Rodman şi Kim Jong-un şi păreau mult mai coerenţi decât el.

-Şi dacă vorbim despre Chicago, rata criminalităţii scade cu 20% în fiecare an. În curând, o să fie una negativă, o să scoatem morţii din groapă.

-O, tipul ăsta poate să vorbească. Nu se opreşte. Nu se ascultă decât pe el. Oare de cine îmi aminteşte?

-Nu vreau să mă laud, frate, dar am un IQ mare, sunt un geniu stabil. Am un creier mare şi am cele mai bune cuvinte.

-O, Doamne! Sunt eu, dar de culoare!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri