5 români morți. Ce a provocat cel mai grav accident industrial produs în Cehia în ultimii 40 de ani

Data actualizării: Data publicării:
cehia

Cinci români sunt victimele celui mai grav accident industrial produs în Cehia în ultimii 40 de ani. Fuseseră angajaţi să cureţe un rezervor dintr-o uzină petrochimică aflată la 30 de kilometri de Praga. În timp lucrau, bazinul a explodat. Oamenii n-au avut nicio şansă.

O acumulare de vapori ar fi provocat explozia din uzină. Bubuitura a fost atât de violentă că pământul s-a cutremurat, povestesc martorii. Echipa de muncitori români era pe acoperişul rezervorului, locul cel mai periculos. Când presiunea a ajuns la nivelul maxim, tavanul a sărit în aer.

Paul Ciocoiu, purtător de cuvânt al MAE: Noi am încărcat deja datele de indentificare în sistemul electronic astfel încât autorităţile din România să ia legătura cu familiile. O echipă consulară mobilă se află de aseară în orăşelul situat la nord de Praga, consulul s-a deplasat la spitalele unde sunt internate persoanele rănite pentru a se asigura că printre acestea nu se află cetăţeni români. Această informaţie o putem confirma în acest moment.

Un reprezentant al autorităţilor locale pretinde că accidentul ar fi avut loc din vina românilor care n-ar fi respectat normele de siguranţă. Nici poliţia, nici guvernul n-au confirmat această ipoteză.

Marketa Johnova, purtător de cuvânt al poliţiei: Explozia a avut loc în timpul unor lucrări la fabrică. Nu a fost urmată de foc şi putem asigura oamenii că nu au fost emise substanţe chimice periculoase în aer. Am început o investigaţie pentru a vedea care a fost cauza deflagraţiei.

Preşedintele României şi premierul au transmis mesaje de condoleanţe familiilor victimelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri