A fost atentat? Ciudățeniile atacatorului de la Orly

Data actualizării: Data publicării:
atacator orly

La aproape 24 de ore de la atacul de ieri de la aeroportul Orly din Paris, autorităţile franceze încearcă să stabilească motivaţia atacatorului. Parchetul antiterorism a preluat ancheta, dar presa subliniază că autorităţile nu au rostit niciun moment cuvântul „atentat”.

Suspectul avea 39 de ani, era născut la Paris, şi era de origine tunisiană. Făcuse închisoare pentru pentru jaf şi trafic de stupefiante, fiind sub control judiciar din primăvara anului trecut.

El a atacat sâmbătă o patrulă de militari pe aeroportul Orly, înainte ca aceştia să îl ucidă. Mai devreme, el deschisese focul asupra unei poliţiste şi a clienţilor unui bar.

„Aruncaţi armele, mâinile la ceafă! Sunt aici să mor în numele lui Allah. Cineva va muri azi!"

Este ceea ce le-a spus suspectul militarilor pe care i-a atacat pe aeroportul Orly. Cu toate acestea, autorităţile se feresc să folosească termenul atentat. Suspectul este Ziyed Ben Belgacem și s-a aflat pentru scurtă vreme şi în atenţia serviciilor de informaţii.

Trecuse printr-un proces de radicalizare în închisoare. Serviciile de informaţii au avut, la un moment dat, cunoştinţă de aceste elemente de radicalizare şi, după decretarea stării de urgenţă, au decis să facă nişte percheziţii administrative. Aceste percheziţii nu au produs niciun rezultat”, a precizat, într-o conferință de presă, Francois Molins, procurorul general al Franţei.

Suspectul nu are totuşi profilul obişnuit al unui terorist islamist, comentează presa franceză.

După ce a deschis focul rănind o poliţistă în trafic, şi-a sunat rudele şi le-a spus că a făcut o prostie. Apoi s-a dus la barul pe care îl frecventa de obicei şi unde îşi petrecuse şi seara. A deschis focul şi acolo, însă nu a rănit pe nimeni. La scurt timp după aceea, a furat o maşină şi a plecat la aeroport, unde a atacat o patrulă de trei militari, luând ostatic pe unul dintre aceştia, o femeie. A reuşit să-i ia arma de asalt, înainte de a fi împuşcat mortal de colegii ei.

„Parcursul violent şi distrugător al acestui bărbat, care a acţionat de patru ori într-o oră şi jumătate, ridică întrebări asupra motivaţiei sale, iar ancheta va încerca să o lămurească”, a declarat procurorul Molina.

Asupra atacatorului s-au găsit 750 de euro, un Coran, un pachet de ţigări şi o brichetă. La el acasă, anchetatorii au găsit o macetă, valută şi o cantitate mică de cocaină. La autopsie se vor face şi teste toxicologice, pentru a vedea dacă bărbatul era sub influenţa alcoolului sau stupefiantelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri