Angela Merkel, tot mai departe de un nou mandat de cancelar

Data publicării:
merkel cu privire trista si pierduta - crop getty

Popularitatea Angelei Merkel este în continuă scădere. Potrivit unui sondaj de opinie difuzat de postul naţional de televiziune ZDF, actualul cancelar este pe locul doi în cursa electorală, cu 38 la sută dintre intenţiile de vot.

La mare distanţă, pe primul loc, este candidatul social-democrat Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European.

În urmă cu o lună, un alt sondaj de opinie o dădea favorită pe Angela Merkel să câştige, pentru a patra oară consecutiv, funcţia de cancelar.

Atunci era preferată de 44% dintre cei chestionaţi, în timp ce Martin Schulz avea doar 40 de procente.

În ceea ce privește partidele, social-democrații sunt cu șase procente în urma creștin democraților, iar cancelarul este dat de partidul câștigător sau de coaliția câștigătoare, nu este ales prin vot direct.

Chiar dacă rămân pe locul al doilea, social-democrații au avut o creștere spectaculoasă, conform sonsajului ZDF.

Jurnalistul Deutsche Welle Robert Schwartz a explicat la Digi24 că popularitatea lui Martin Schulz poate fi explicată prin faptul că acesta este un politician „proaspăt” la nivel federal, având în vedere că vine de la Parlamentul European.

Pe de altă parte, popularitatea scăzută a Angelei Merkel, mai scăzută decât cea a partidului său, ar putea duce la schimbarea candidatului pentru funcția de cancelar. Principalul lucru care i se reproșează Angelei Merkel este poziția pe care a avut-o în criza refugiaților.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...