Presă: Al doilea suspect în cazul asasinării jurnalistei Viktoria Marinova ar fi un bulgar

Data actualizării: Data publicării:
marinova

ACTUALIZARE. Cetățean moldoveanul cu pașaport românesc, ridicat și audiat ore în șir în cazul asasinării jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, a fost eliberat. El nu a avut calitatea de suspect. În schimb, a fost reținută o altă persoană care este audiată în prezent în calitate de suspect.

Actualizare 19:15. Primul suspect - un cetățean moldovean cu pașaport românesc - a fost eliberat, după ce s-a verificat alibiul lui și nu s-au găsit probe ADN concludente.

Actualizare 17:40. Presa locală informează că un al doilea suspect în acest caz de crimă ar fi un cetățean bulgar din Ruse, scrie presa locală. El este audiat la această oră de polițiști.

Între timp, probele ADN nu au confirmat că cetățeanul moldovean în vârstă de 27 de ani ar avea vreo legătură cu această crimă. El a fost considerat suspect pentru că a fost văzut luni seară în locul în care a fost găsit cadavrul jurnalistei.


Cetățeanul moldovean, care are și pașaport românesc, a fost identificat și reținut luni, în jurul orei 19:00, la Ruse, în zona unde s-a petrecut crima. El nu și-a putut justifica prezența în respectiva arie, așa că a fost dus la poliție pentru a fi verificat. A fost audiat ore în șir, dar în cele din urmă poliția și-a dat seama că nu are dovezi pentru a stabili o legătură a lui cu oribila crimă petrecută sâmbătă seara. Prin urmare, va fi eliberat.

Potrivit informațiilor Digi24, există însă un alt suspect care este audiat la această oră, dar deocamdată nu se știe ce cetățenie are.

Iată ce a relatat la Digi24, în legătură cu acest caz, ziaristul bulgar Ivan Radev: 


Asasinul jurnalistei bulgare de investigaţii Viktoria Marinova ar fi cetăţean român, potrivit presei bulgare. Informația apare și în presa din Republica Moldova care relatează că autoritățile bulgare ar fi reușit să prindă un suspect. Acesta ar fi cetățean român fie de origine moldovenească, fie ucraineană, nu se știe clar, depinde de sursa informației. Suspectul ar fi interogat în prezent de autoritățile bulgare.

Presa din Bulgaria scrie că suspectul în cazul asasinării jurnalistei Victoria Marinova a fost reţinut marți şi că ar fi vorba despre un cetăţean român fie de origine moldovenească, fie ucraineană, iar unele surse spun că ar fi nomad.

Poliţia nu a confirmat încă aceste detalii, dar mai târziu ministerul de Interne de la Sofia ar putea emite un comunicat sau chiar să organizeze o conferinţă în care să vină cu informaţii noi.

Deocamdată, Ministerul român de Externe nu are informații în acestr sens.

Victoria Marinova, prezentatoare TV şi director administrativ la postul regional TVN, a fost violată şi ucisă, cadavrul său fiind găsit aproape de malul Dunării, la Ruse, a anunţat duminică poliţia bulgară.

Marinova, care avea 30 de ani, ar fi fost violată, bătută şi strangulată. Cadavrul său a fost găsit de un trecător, sâmbătă după-amiază, şi seara a fost identificat de familia femeii.

Decesul a fost provocat de lovituri la cap şi sufocare. Victima ar fi fost şi agresată sexual. Telefonul mobil, cheile maşinii, ochelarii şi o parte din haine i-au fost furate jurnalistei. Viktoria Marinova era directoare şi prezentatoare la postul regional TVN din Ruse. În urmă cu câteva luni, ea a devenit gazda unei emisiuni de investigaţie, "Detector". În cel mai recent episod, ea a realizat interviuri cu un jurnalist bulgar şi unul de la Rise România, care au fost reţinuţi temporar luna trecută în Bulgaria, în timp ce investigau presupuse fraude cu bani europeni făcute de oameni de afaceri şi politicieni de rang înalt.

Potrivit poliţiei, uciderea jurnalistei de investigaţii Viktoria Marinova nu pare să fi avut legătură cu anchetele pe care le-a desfăşurat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri