Autorităţile din Londra au scos pe străzi încă 600 de poliţişti

Data publicării:
politia politie politisti inarmati marea britanie anglia 2GettyImages-497507670

Nu avem informaţii că urmează foarte curând un atac. Dar am văzut atacuri în Franţa şi în Belgia şi ar fi nesăbuit din partea noastră să ignorăm aceste lucruri”, a explica Bernard Hogan-Howe, şeful poliţiei din Londra.

Este un răspuns pe măsura ameninţărilor cu care ne confruntăm. Cetăţenii vor vedea ofiţeri în locurile în care nu i-au mai întâlnit până acum. Vor vedea motociclete, vehicule, şi chiar şi pe râu lucruri pe care nu le-au mai văzut înainte”, a declarat Sadiq Khan, primarul Londrei.

Au fost sporite măsurile de securitate şi în Canalul Mânecii. De la începutul săptămânii, nave ale pazei de costă franceză însoţesc feriboturile care fac legătura dintre Marea Britanie şi Continent. Asta în timp ce de cealaltă parte a Canalului, autorităţile au decis să anuleze numeroase evenimente publice care urmau să fie organizate în luna august, o lună în care aproape întreaga populaţie franceză este în concediu.

Explicaţia a venit de la ministrul apărării Jean-Yves Le Drian: „Suntem în stare de război. Deci, deocamdata, trebuie să interzicem manifestaţiile, dacă normele de securitate nu sunt respectate”.

Majoritatea evenimentelor anulate aveau prevăzute la final focuri de artificii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri