Barack Obama: Sistemul financiar va rezista BREXIT-ului

Data publicării:
barack obama GettyImages-528604522

De asemenea, liderul de la Casa Albă a mai spus că votul britanicilor trimite un semnal pe care politicienii din toată lumea nu îl pot ignora. Acela că globalizarea trebuie gestionată mai bine, pentru a nu da naştere unor frustrări care conduc la naţionalism şi izolare.

„În pofida reacţiilor iniţiale, sunt optimist că procesul poate fi gestionat într-un mod prudent şi ordonat. Dar, deşi circumstanţele Brexitului sunt specifice Marii Britanii, frustrările oamenilor sunt universale. Efectele pe termen scurt ale Brexitului pot fi gestionate raţional, dar tendinţele pe termen lung de inegalitate, dezrădăcinare şi dezbinare socială, acelea nu pot fi ignorate”, a spus Barack Obama.

Marea Britanie a devenit prima țară care a optat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Rezultatele referendumului din 23 iunie arată că britanicii au votat în proporție de 51,9 la sută pentru despărțirea de UE.

Premierul David Cameron a anunțat că în termen de trei luni va demisiona, iar negocierile cu UE care pot dura și doi ani vor fi purtate de un alt prim-ministru. Liderul taberei pro-Brexit Boris Johnson este în cursa pentru această funcție.

Consecința imediată a Brexitului a fost o cădere accentuată a lirei, dar pe termen lung nimeni nu știe exact cum vor decurge lucrurile. În orice caz, ieșirea Marii Britanii din UE nu se va face imediat, ci va fi rezultatul unor negocieri care ar putea dura doi ani. În plan politic sunt de așteptat cutremure și un efect de domino.

Citiți și: 
Londra promite măsuri pentru oprirea abuzurilor rasiale
Klaus Iohannis: Românii din Marea Britanie pot să rămână și să muncească acolo. Cameron și-a prezentat scuze pentru incidentele xenofobe
BREXIT Ministerul Educației din Marea Britanie: Împrumuturile pentru studenții străini nu vor fi afectate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri