BBC: Șoferi din estul Europei, plătiți prost în Vest

Data publicării:
sofer

Un şofer din România a ajuns personaj reprezentativ într-un reportaj BBC despre salariile mici ale camionagiilor din estul Europei. Reporterii britanici spun că şoferii care duc marfă în Occident au ajuns să trăiască în maşină şi să-şi pregătească mâncarea pe marginea drumului: leafa este mult mai mică decât a colegilor din Vest şi nu le permite să îşi plătească hrana şi cazarea.

Emil, şofer de TIR: „Nu vreau să trăiesc aşa, dar acestea sunt condiţiile”.

Emil este angajatul filialei din Slovacia a unei mari companii de transport din Norvegia. Cu un salariu de nici 4 euro pe oră, nu îşi permite să se cazeze la hotel. Cabina camionului a devenit astfel casa lui: acolo se spală, mănâncă şi doarme.

Reporter: „Cum este să locuieşti în cabină tot timpul?”
Emil: „Mă simt ca un prizonier, ca o pasăre într-o colivie. În mijlocul săptămânii, noi dormim şi gătim la marginea drumului”.

Normele europene prevăd ca şoferii de tir detaşaţi temporar să aibă un salariu minim garantat şi să li se asigure condiţii decente de trai. Dar companiile pot exploata lacunele din legislaţie, afirmă BBC. În timp ce un şofer de tir din vestul Europei câştigă lunar aproximativ 2.200 de euro, Emil primeşte în medie 477 de euro.

Emil, şofer de TIR: „Nu este bine pentru şoferi. Nu este sigur pentru ceilalţi participanţi la trafic. Dar, acestea sunt condiţiile”.

Contactată de BBC, compania care l-a angajat pe Emil a precizat că respectă toate regulile naţionale despre salarizare. Şi a adăugat că românul poate renunţa la contract oricând doreşte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri