Cadou radioactiv de Brexit

Data actualizării: Data publicării:
radioactiv_wikipedia_6.08

Marea Britanie s-ar putea alege cu un suvenir la despărțirea de Uniunea Europeană, însă unul nedorit. UE vrea să transfere Marii Britanii controlul asupra unui stoc de peste 130 tone de deșeuri nucleare. Acestea sunt depozitate pe teritoriu britanic, însă până acum responsabilitățile erau împărțite în cadrul unui organism paneuropean, Euratom. Iar britanicii vor să fugă de această responsabilitate, mai ales că planurile de încerca să scape de aceste deșeuri au cam dat greș.

La Sellafield, în nord-estul Angliei se află cel mai mare depozit din lume de plutoniu, provenit din deșeuri civile, cum ar fi combustibil ars. Sunt aproape 130 de tone, adunate nu doar din consumul intern, ci și din importuri de deșeuri, provenite din arderea combustibilului nuclear timp de decenii.

Negociatorul Uniunii Europene pe Brexit susține că se lucrează la un plan prin care să aibă loc un trasfer de proprietate de la Euroatom către autoritățile britanice. Practic ceea ce până acum era o problemă europeană devine una britanică, ceea ce a inflamat spiritele la Londra.

Problema a apărut în contextul în care Euratom este strâns legată de UE, astfel că Brexitul implică printre altele și părăsirea acestui organism european de controlare a deșeurilor nucleare.

Marea Britanie ar urma să primească bani pentru a asigura în continuare aceste servicii. Totuşi problema de fond rămâne, anume că pe teritoriul britanic vor rămâne în insulă.

Costurile cu depozitul din Sellafield sunt de aproape 95 de milioane de euro anual. Britanicii au mai cheltuit începând din anii 90 nu mai puțin de 1,6 miliarde euro pentru un sistem de prelucrare și transformare a deșeurilor în combustibil nuclear. Planurile au eșuat, în urma unor probleme apărute de-a lungul timpului iar în 2011 unitatea de producție a fost închisă după ce a apucase să proceseze doar 1% din rezervele de material radioactiv. Se estimează că ar fi nevoie de alte miliarde pentru a rezolva această problemă.

În tot acest timp riscurile sunt multiple. Orice catastrofă naturală sau chiar act de terorism ar putea duce la un adevărat dezastru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri