Concluzia de la Versailles: UE cu mai multe viteze

Data actualizării: Data publicării:
Steagul Uniunii Europene
Foto: Gulliver/GettyImages

Liderii Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei, reuniţi la Versailles, au făcut apel la întărirea Uniunii Europene, dar au vorbit şi despre un ritm de integrare pe care să şi-l stabilească fiecare ţară. Acest lucru înseamnă că cele mai importante ţări din UE sunt de acord cu ideea unei uniuni cu mai multe viteze, unul dintre scenariile prezentate de Comisia Europeană pentru viitorul blocului comunitar.

Potrivit celor patru lideri, cele mai urgente domenii în care trebuie înregistrate progrese sunt creşterea economică, lupta cu terorismul, paza frontierelor şi apărarea comună.

Unitatea nu înseamnă uniformitate. Acesta este motivul pentru care eu am pledat să existe noi forme de cooperare, pentru noi proiecte, ceea ce numim cooperări diferenţiate”, a spus președintele Franței.

Liderul francez a explicat că, în opinia lui, „câteva ţări” ar putea „să meargă mai repede” şi mai departe în domenii ca apărarea, ca zona euro, prin aprofundarea Uniunii Europene economice şi monetare, ca armonizarea fiscală sau socială, precum şi cultura şi tineretul”. Este vorba despre „a merge mai repede şi mai puternic în câteva ţări”, dar ”fără ca altele să fie îndepărtate” şi „fără ca altele să nu poată să se opună acestui lucru”, a precizat Hollande.

Angela Merkel a precizat, de asemenea, că este necesar ca europenii „să aibă curajul ca anumite ţări să avanseze mai rapid ca altele, fără ca acest lucru să fie închis celor care sunt în întârziere”.

Trebuia ca economia Uniunii să nu aducă numai promisiuni, dar şi locuri de muncă şi siguranţă socială”, a adăugat cancelarul german,

De asemenea, șeful Guvernului italian şi-a exprimat dorinţa „unei Uniuni Europene mai integrate, cu „niveluri de integrare diferite”.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunţat că „Spania este dispusă să meargă mai departe în integrare împreună cu toţi cei care vor vrea să o urmeze”.

Acest scenariu care prevede varianta de a introduce Europa cu mai multe viteze, în care integrarea se va concentra pe zona euro, acolo unde legăturile dintre statele membre se vor consolida şi mări, a fost propus de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker . Într-un asemenea scenariu, uniunea monetară va fi un club şi mai select. Adică va fi şi mai greu de pătruns. România ar fi în această situaţie în categoria a doua. Iar când integrarea puternică se produce la palierul superior, tot acolo se duc şi banii. Președinția României a transmis că „sub nicio formă nu vom accepta o Uniune Europeană cu două viteze”.

Liderii celor patru ţări cel mai populate din Uniunea Celor 27 (fără Regatul Unit) se vor întâlni cu omologii lor europeni încă de joi, la Bruxelles, într-o nouă etapă înaintea unui summit menit să relanseze proiectul european, pe 25 martie, în capitala italiană. Cei 27 vor marca a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri