Eroul român din Londra, la CNN: „M-am gândit ce pot să fac să mă salvez eu și să-l salvez și pe omul ăla”

Data actualizării: Data publicării:
florin morariu la cnn

Presa străină nu mai conteneşte cu laudele la adresa lui Florin Morariu, românul din Londra care a sărit în apărarea oamenilor atacaţi de terorişti. Românul le-a povestit celor de la CNN despre experienţa prin care a trecut, după ce fusese invitat să vorbească despre acele momente de jurnaliştii de la BBC, The Guardian şi The Telegraph.

„Erau patru persoane. Cel din dreapta a început să lovească cu cuţitul pe o persoană, care a căzut în genunchi şi au început să-l lovească amândoi. M-am speriat, m-am gândit ce pot să fac să mă salvez eu și să-l salvez și pe omul ăla. M-am gândit că cel mai bine e să-i confrunt, că altfel s-ar putea să fie şi alţi terorişti în Borough Market și e posibil să mă omoare şi pe mine. Așa că am reacționat, am aruncat o navetă spre el, s-a ferit, iar cu a doua navetă l-am lovit în faţă. Din spatele lor a venit o maşină o poliţie. Eu am început să filmez”, a povestit Florin Morariu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri