EXCLUSIV. Președinta Croației: „Vreau să ne bucurăm de aceleași standarde de viaţă ca în Vest”

Data actualizării: Data publicării:
kolinda
Preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici, i-a transmis un mesaj lui Luka Modrici, câştigător al Balonului de Aur.

Cum se vor lega energetic România de Croaţia şi de ce nu a avut preşedinta Kolinda Grabar- Kitarovic umbrelă la finala Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia? Kolinda Grabar- Kitarovic a venit la Bucureşti pentru summitul Iniţiativei Celor Trei Mări şi a vorbit despre mizele, obiectivele şi perspectivele acestui proiect, într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Dumneavoastră aţi început Iniţiativa Celor Trei Mări, dar înainte de asta, vreau să vă întreb ceva ce nu are legătură cu acest proiect impresionant. Sunteţi de asemenea și suporterul numărul unu al echipei naţionale de fotbal a Croaţiei. Vreau să vă întreb pentru că multă lume în România s-a întrebat, de ce nu aţi avut o umbrelă, la Moscova, la finală?

Kolinda Grabar-Kitarovic În primul rând, trebuie să vă spun că judecând după reacţiile venite din toată lumea, se pare că am fost unul dintre suporterii de top ai fotbalului din lume, nu doar din Croaţia. Și după toată cariera mea politică și academică, nu m-am gândit că voi deveni cunoscută doar pentru că am susţinut echipa de fotbal. Dar este ceva minunat să-ţi arăţi patriotismul și iubirea pentru echipa și ţara ta. De ce nu am avut o umbrelă? Nu știu, este o întrebare pentru gazde, dar trebuie să spun că nu m-a deranjat. Pentru că și jucătorii erau udaţi de ploaie, nu m-a deranjat să mă plouă și pe mine, alături de ei, să împărtășim momentul, care era în același timp unul de mândrie, de bucurie, dar și de tristeţe pentru că nu am câștigat cupa care trebuia să ajungă în Croaţia.

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Felicitări! Să revenim la lucrurile pentru care suntem aici. Croaţia este printre ultimele ţări intrate în UE, dar și ţara care a venit cu ideea acestei iniţiative. De ce crede Croaţia că proiectul este important pentru regiune?

Kolinda Grabar-Kitarovic: De fapt, m-am gândit la o iniţiativă care să șteargă diferenţele dintre ceea ce este perceput și astăzi ca Estul și Vestul Europei, sau noua Europă și vechea Europă etc. Putem vedea aceste diferenţe la nivel de infrastructură, felul în care trăim și standardele de viaţă.

Iar ceea ce vrem să facem, ceea ce eu vreau să fac este să oferim aceleași oportunităţi pentru afacerile noastre, cetăţenii noștri, să ne bucurăm de aceleași standarde de viaţă ca în Vest. Cred că cerinţele preliminare sunt legate de construirea de infrastructură, proiecte pe termen lung care necesită mulţi bani, multe investiţii și care nu aduc profit imediat. Deci nu este ușor să atragi investitori. De aceea, cam în aceeași perioadă și Președintele Duda (n.r., al Poloniei) se gândea la cum să conectăm regiunea și am aflat că Atlantic Council, din SUA, lucra la o iniţiativă despre conectarea Europei Centrale, în termeni de infrastructură energetică. Am combinat eforturile noastre de a începe Iniţiativa Celor Trei Mări, întâi cu câteva întâlniri de tatonare, la New York și apoi primul summit la Dubrovnik. Apoi la întâlnirea de anul trecut, la Varșovia, unde a fost prezent și Președintele Trump, am făcut un catalog de 150 de proiecte, care a devenit baza pentru noul catalog de proiecte prioritare pe care l-am adoptat astăzi.

Cristina Cileacu: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost la București alături de dvs. și de toţi șefii de stat prezenţi la summit, și a spus ceva interesant, că toate proiectele sunt susţinute de UE, dar că nicio investiţie nu ar trebui făcută într-o ţară unde nu se respectă statul de drept. Și printre aceste state sunt Polonia, Ungaria și chiar și România, care nu este văzută într-o lumină bună. Credeţi că aceste proiecte vor continua în aceste condiţii?

Kolinda Grabar-Kitarovic: Absolut. Proiectele merg mai departe pentru că ţin doar de voinţa celor 12 ţări membre ale Iniţiativei, și avem un stat partener nou, SUA ni s-a alăturat anul trecut, Germania, anul acesta. Bineînţeles, președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, este într-o poziţie diferită de a mea, când vorbește despre Uniunea Europeană. Sunt un lider naţional, deci mă puteţi întreba despre Croaţia, despre ce fac în Croaţia, dar nu comentez despre ţările partenere și vecine.

Balazs Barabas: Dacă vorbim despre cooperarea cu SUA, sunt voci care spun că această Iniţiativă vrea să fie ceva separat de UE și apropiat de SUA. Are o bază această afirmaţie?

Kolinda Grabar-Kitarovic: Cred că ceea ce am văzut ieri și astăzi dovedește că nu există nicio intenţie de a crea separări sau ca acest proiect să fie un cal troian american cum a fost numit la un moment dat etc. Am subliniat foarte clar cei trei piloni, iar unul este convergenţa economică, convergenţa economiilor noastre, din cele 12 ţări ale celor trei mări cu restul UE. Coeziune în regiunea noastră și coeziune cu Uniunea Europeană, ca să ștergem aceste diferenţe dintre cele „încă” două părţi ale Europei. Și apoi, este întărirea pilonului transatlantic lucrând împreună cu SUA.

Așa cum aţi auzit astăzi, prin vocea Secretarului pentru Energie, Rick Perry, a anunţat o nouă iniţiativă pentru conectivitate energetică în regiune, care este foarte importantă pentru stabilitatea politică și de securitate în general. Eu cred că această Iniţiativă aduce Europa mai aproape de ea însăși și de SUA. Nu ne gândim la nicio separare. Ceea ce ne dorim pentru cetăţenii din ţările noastre, pentru mine, ca Președinte al Croaţiei, pentru cetăţenii Croaţiei, să avem exact aceleași oportunităţi pentru prosperitate economică și standarde de viaţă ca orice alt cetăţean dintr-o ţară UE care a aderat mult mai devreme decât am făcut-o noi, din diferite motive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri