Germania se gândeşte să reintroducă serviciul militar obligatoriu

Data actualizării: Data publicării:
soldati germania
FOTO: Getty Images

După numai cinci ani, armata ar putea redeveni obligatorie în Germania. Potrivit unei agenţii de presă locale, despre această măsură se vorbeşte într-un proiect de strategie privind apărarea civilă.

Autorităţile de la Berlin se gândesc să reintroducă serviciul militar obligatoriu din cauza noilor provocări de securitate cu care se confruntă Europa, în ultimii ani. Este vorba atât despre ameninţarea terorismului venit dinspre Orientul Mijlociu, cât şi despre tensiunile provocate de Rusia, pe flancul estic.

În document se precizează că „sprijinul civil pentru armată” este o opţiune serioasă, în situaţia în care Germania ar trebui să-şi protejeze frontierele externe, în cadrul unei misiuni a NATO.

Propunerea va fi discutată astăzi de guvernul german. Important de menţionat e că zilele trecute, autorităţile au cerut populaţiei să îşi facă provizii de alimente şi apă, pentru a fi pregătiţi, în cazul unui atentat sau al unei catastrofe naturale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri