O nouă controversă pentru șoferii români din Italia. Singurul mod în care pot scoate urgent mașinile din țară

Data actualizării: Data publicării:
soferi

Noi controverse legate de aplicarea noului Cod rutier italian. Potrivit legii intrate în vigoare la începutul lunii, românii își pot scoate mașinile cu numere de România din Italia doar dacă la volan se află cineva care nu este rezident în această țară. Este ceea ce a declarat șeful poliției din Roma la o întâlnire cu românii din Italia, la o întâlnire la care a participat și corespondentul Digi24 Sergiu Balaban. Iată care sunt cele mai importante informații noi pentru românii din Italia:

Cele patru soluții găsite de români pentru a nu mai lua amenzi în Italia

Poate cea mai controversată măsură este cea a amendării străinilor care nu au o rezidență de registru. Este vorba despre românii care nu au acte aici, sau, cum se cunoaște în Italia, care nu există din punct de vedere anagrafic.

Romănii din Italia trebuie să știe că sunt predispuși sancțiunilor (amenzi și sechestru) dacă polițistul care îi oprește consideră că ei au o rezidență „normală” aici. Adică o rezidență neoficială.

Pe înțelesul tuturor, dacă polițistul consideră că șoferul stă de mai bine de 60 de zile aici - cum sunt cazurile celor care lucrează la negru de ani de zile, sau au familii aici, dar nu au acte și se folosesc de mașini înmatriculate în România, ei bine și ei pot fi amendați sau pot rămâne fara masini.

Desigur, polițistul trebuie să fie sigur în aceste cazuri. Măsura poate fi evident contestată, însă polițistii vor aplica aceste masuri în cazuri excepționale. Ca să vă dau un exemplu, orașele mai mici, unde cel puțin o dată șoferul respectiv a fost oprit în trafic.

VIDEO. Ce s-a întâmplat în Italia după interzicerea mașinilor cu numere românești

O veste bună este că mașinile pot fi scoase din Italia cu ajutorul altui șofer, care nu este rezident în Italia. S-a confirmat aici, la Roma, este legal și simplu, eficient, însă numai în cazul în care mașina nu a fost pusă sub sechestru ori proprietarul sau șoferul nu au fost amendați pe acest articol de lege nou apărut. Să fie curată, practic. Se mai poate scoate mașina din țară și cu ajutorul platformelor, însă cei care lucrează în domeniu sunt depășiți de numeroasele cereri și nu pare a fi o soluție urgentă.

În cazul în care mașina a avut probleme din acest punct de vedere, adică din 4 decembrie până acum, situația se complică. Pentru a face rost de foaia de învoire trebuie ca proprietarul masinii sa fie prezent sau să împuternicească special o persoană care să o reprezinte în Italia, se eliberează plăcuțe provizorii și se rețin actele. Însă aceste placuțe dovedesc identitatea mașinii numai pe teritoriul italian.

Iar mașina trebuie reasigurată, chiar dacă pe o perioadă foarte scurtă de timp. În acest sens se așteaptă încă unele clarificări din partea ministerului. Pentru aceste cazuri, cea mai simplă soluție pare să fie reînmatricularea aici în Italia.

Ministrul italian al Transporturilor: „Sunt foarte încântat de lupta împotriva șmecherilor cu numere străine”

Se zvonește și că în Italia s-ar putea să fie acceptate clasele de asigurări românești. Asta ar putea fi o veste bună pentru români, ținând cont că aici asigurările pentru cineva care nu a mai fost niciodată în sistem, se apropie de 2.000 de euro. Este însă o informație pe care nu o putem confirma în acest moment.

De reținut, această lege este perfect aplicabilă, nu se amână și amenzile se vor da în continuare. Românii care se afla în această situție trebuie să stie că pentru italieni lucrurile sunt foarte clare. Ori mașinile sunt scoase din Italia, prin cele câteva metode oficiale sau mai puțin oficiale, ori sunt reînmatriculate aici sau pur și simplu duse la fier vechi. Vom reveni și în jurnalele următoare cu informații de aici de la Roma, atât pentru moment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri