Video Parlamentar surprins în timp ce negocia cu o prostituată pe internet. Ce s-a întâmplat după

Data actualizării: Data publicării:
agata

Un deputat din Ucraina a fost filmat în timp ce conversa prin mesaje cu o damă de companie, în timpul unei ședințe a Parlamentului de la Kiev. Bărbatul a căutat fotografiile mai multor femei și, după ce și-a ales preferata, a început să negocieze cu ea o întâlnire.

Un site ucrainean a publicat miercuri imagini în prim-plan cu ecranul telefonului mobil al deputatului Bogdan Iaremenko, un fost diplomat în vârstă de 48 de ani, în care pot fi văzute mesaje în care politicianul formula întrebări despre condiţiile de obţinere a unei întâlniri cu acea prostituată.

Răspunzând întrebărilor, persoana în cauză preciza tipurile de prestaţii sexuale pe care le accepta, alături de tarifele practicate: "100 de dolari o oră. 150 de dolari două ore".

Fotografiile, potrivit aceluiaşi site, au fost făcute marţi în timpul unei şedinţe a Parlamentului ucrainean. Deputatul a afirmat într-o primă fază pe Facebook că era vorba despre o înscenare. Apoi, el a şters acel mesaj şi a prezentat scuze soţiei sale şi copiilor lor, dar şi grupului parlamentar din care face parte şi preşedintelui ţării, Volodimir Zelenski, evocând "un act necugetat", scrie Agerpres.

Publicarea imaginilor a provocat un uriaş scandal în Parlamentul ucrainean, care este dominat de partidul preşedintelui Zelenski, un fost actor în vârstă de 41 de ani, ales în această funcţie în luna aprilie.

Mai mulţi membri ai opoziţiei au cerut joi demisia lui Bogdan Iaremenko din postul de lider al Comisiei parlamentare pentru politică externă.

Grupul din care face parte partidul preşedintelui ucrainean va dezbate acest incident în cadrul unei reuniuni ce va avea loc în această săptămână, a declarat liderul său, David Arakhamia.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri