Pericolul pentru locuitorii și turiștii din Veneția

Data publicării:
venetia FB

Veneţia e sufocată de turişti. Ca să îi mai descurajeze, autoritățile au introdus o taxă specială pentru aceştia. Orașul mai are o problemă gravă - uriaşele nave de croazieră care au acces pe canale, până aproape de Piaţa San Marco.

Ecologiştii spun că imensele ambarcaţiuni distrug ecosistemul lagunei veneţiene, iar asociaţiile locale susţin că pacheboturile sunt un pericol pentru locuitori şi turişti.

Luna trecută, cel puţin 5 oameni au fost răniţi, după ce o navă de croazieră, pe care se aflau aproape 3.000 de turişti, a lovit în plin alt vas şi apoi s-a izbit de ponton. Pe ambarcaţiunea lovită se erau 130 de oameni.

Iar zilele trecute, un pachebot de 93 de mii de tone tocmai ieşea din port, ghidat de remorchere, când peste lagună s-a abătut o furtună violentă, cu rafale de vânt puternice şi grindină.

Vasul de croazieră a avut probleme în păstrarea direcţiei şi a reuşit cu greu să evite ambarcaţiunile mai mici de agrement şi de transport public.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri