Premierul desemnat al Italiei renunță la formarea Cabinetului

Data actualizării: Data publicării:
Sergio_Mattarella_and_Giuseppe_Conte - presedintia italiana

Italia se îndreaptă cu paşi repezi către alegeri anticipate, după ce, la trei luni după alegeri, coaliţia formată din partidul Lega, de extremă-dreaptă, şi Mişcarea 5 Stele, populistă, au nominalizat ca premier un tehnocrat, profesor de drept în vârstă de 53 de ani.

După ce Giuseppe Conte şi-a format guvernul, propunerea pentru portofoliul Economiei a fost refuzată de președinte, aşa că premierul desemnat a renunţat la conducerea cabinetului de la Roma. 

„Am acceptat persoana nominalizată pentru funcţia de premier, în ciuda tuturor dubiior că acest guvern va fi condus de cineva care nu a fost ales în Parlament. L-am acompaniat în munca de formare a guvernului. Nimeni nu poate spune că am împiedicat formarea unui guvern care a fost numit al schimbării.  Am fost de acord cu toţi miniştrii, în afară de cel al Economiei. Nominalizarea ministrului Economiei este întotdeauna un mesaj instantaneu de încredere sau de alarmă pentru lumea financiară. Am cerut ca acel minister să fie condus de către un membru marcant al majorităţii, care să cunoască programul, cineva care, în afară de a fi demn de respect, nu susţine linia, care a fost adesea manifestată, ce ar putea provoca sau duce la părăsirea zonei Euro”, a explicat președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Giuseppe Conte îl nominalizase pentru portofoliul economiei pe Paolo Savona, un economist eurosceptic, în vârstă de 81 de ani. El a fost un critic vocal al monedei euro şi al Uniunii Europene.  Duminică, Savona a încercat să liniştească grijile privind viziunea sa eurosceptică, în primul său discurs pe această temă.  „Vreau o Europa diferită, mai puternică, dar egală”, a declarat el.

Liderul populiştilor a transmis, după anunțul președintelui Mattarella, că este inacceptabil ca propunerea pentru portofoliul Economiei să fie refuzată: ţara trebuie condusă pentru popor, nu pentru agenţiile de rating. 

Preşedintele Sergio Mattarella a mai spus că va anunţa în curând dacă vor avea loc alegeri anticipate.

De altfel, liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini, a declarat că singura opţiune rămasă este organizarea de noi alegeri, cel mai probabil la sfârşitul acestui an.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri