Români ţinuţi în condiţii insalubre de angajatorii din Italia. Până şi carabinierii au fost şocaţi

Data publicării:
politie italia carabinieri_fb

O persoană a fost arestată și alte două sunt anchetate, după un control al carabinierilor în două ferme din apropierea oraşului Vittoria, în Sicilia.

Cei trei sunt italieni și sunt acuzaţi că se foloseau de muncitori români, pe care îi ţineau în condiţii insalubre, în niște magazii, împreună cu familiile lor - mulți aveau și copii.

Chiar dacă la prima vedere nu păreau să existe probleme legale, carabinierii au fost șocați de condițiile în care trăiau și munceau românii. Ei erau angajați să lucreze în sere, însă ajungeau să lucreze și pe șantiere, fără să li se asigure condiţii minime de siguranţă şi protecţia muncii. În acelaşi timp, erau plătiți mult sub valoarea salariilor medii prevăzute de legislaţia italiană pentru diverse domenii de activitate.

Nu este prima oară când fermierii sicilieni ajung în arest pentru angajări ilegale, abuzuri şi rele tratamente acordate angajaţilor. Anul trecut, în aceeaşi regiune siciliană au fost descoperiţi într-o fermă 32 de români, exploataţi de proprietarii agricoli, alături de alţi imigranţi.

.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri