Soluții de criză. Cum se trăiește în locuințele-stup

Data actualizării: Data publicării:
apartament stup focus

Locuinţele accesibile devin tot mai rare în oraşele europene. Şi cel mai mult sunt afectate oraşele foarte populare în rândul turiştilor, ca Barcelona, una dintre principalele destinaţii spaniole. Tot mai multe apartamente le sunt închiriate vizitatorilor şi localnicii sunt cei care plătesc preţul. Însă o companie a găsit o soluţie: aşa-zisele apartamente-stup se înmulţesc vertiginos în Barcelona. Aproximativ de dimensiunile unui compartiment dintr-un birou, au fost destinate iniţial cazării turiştilor - dar lipsa de locuinţe sociale a făcut ca minusculele încăperi să devină, pentru unii, un cămin. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 18:30.

Héctor Cabañol locuieşte în Barcelona în doar patru metri pătraţi.

„Acesta e compartimentul pentru dormit. E foarte strâmt, dar e, practic, aproape o cameră. Încap aici toate elementele esenţiale”, spune tânărul.

Pentru această cabină plăteşte 200 de euro pe lună. Alături are o micuţă baie comună, o cameră de zi şi o bucătărie pentru 24 de chiriaşi. Pentru Héctor Cabañol e o soluţie de urgenţă. Acum un an, relaţia în care era s-a destrămat şi el s-a mutat de acasă. Dar tot trebuie să întreţină apartamentul şi să plătească pensie alimentară pentru doi copii - dintr-un venit de 1 000 de euro.

„Pentru că nu mai stau cu familia mea şi nu-mi pot găsi o slujbă cu normă întreagă, nu-mi pot permite nici măcar o cameră. Ar trebui să-mi cheltuiesc toate economiile”, explică Héctor Cabañol.

Barcelona prosperă. Costul vieţii creşte. O cameră costă, în medie, 500 de euro. Apartamentele de închiriat au devenit neaccesibile pentru mulţi.

Afacerea „Colmena” (Stupul), destinată inițial turiștilor

Marc Olivé vrea să profite de pe urma ideii lui de afacere, numită „Colmena” sau „Stupul”. Proiectul lui s-ar defini prin conceptul de locuit în cabine. Dar, după cum arată şi grafitti-ul de la intrarea spaţiului său de prezentare, mulţi se opun acestei idei. Explicaţia lui sună ca o scuză.

„Acest sistem nu le era destinat localnicilor. Numai turiştilor, celor care călătoreau. Nu şi celor care locuiesc şi muncesc în oraş, celor care în clipa de faţă traversează perioade grele”, spune Marc Olivé, antreprenor în construcţii.

Oameni ca Santiago Ortega. Columbianul trăieşte în Barcelona de doi ani. Din ce câştigă vânzându-şi figurinele de lemn sculptate manual nu-şi poate permite să închirieze o cameră. Aşa că doarme în prototipul Colmena, pe exact 2,64 metri pătraţi, într-o cameră înaltă de doar 1,40 metri. Accesul musafirilor e interzis!

„Factorul decisiv a fost preţul. Aşa, pot să fac economii. Dar nu e modul de viaţă ideal”, mărturistește Santiago Ortega.

Proiectul e abia la început, spune Marc Olivé. El vrea să se extindă. Împreună cu alţi investitori, vrea să construiască aici un complex cu până la 650 de cabine pentru dormit. Nu-i compătimeşte pe cei care locuiesc astfel.

„Acesta e răul mai mic. La urma urmei, dormi într-un pat normal, de dimensiuni normale. Dar împarţi locul şi cu alţii, temporar, poate pe o peroadă de doi ani. Dacă nu cumva rezişti mai mult”, arată Marc Olivé, antreprenor în construcţii.

„În țara mea nu trăim așa”

Lui Ingrid León i se pare un lucru revoltător. Zile în şir, femeia din Ecuador a stat într-un cort la marginea Barcelonei. A fost dată afară din apartament fiindcă a rămas fără slujbă şi n-a mai putut plăti chiria. Ea speră la un ajutor de la stat. Şi nici nu vrea să se gândească la ideea traiului într-o „cabină pentru dormit”.

„În ţara mea nu trăim aşa. E inuman. Nu-mi pot închipui un astfel de trai. Nu ştiu... e foarte deprimant”, spune Ingrid León.

Între timp, o întreagă organizaţie luptă acum alături de Ingrid León împotriva împuţinării locuinţelor accesibile. Didac Segura vede, în apartamentele-stup, o nouă ameninţare.

„E un concept care subminează traiul demn. Nici măcar nu poate fi numit trai. Eşti împachetat într-o cutie. Spaţiul tău de locuit e redus la un minimum. Cum poate trăi cineva astfel?” se întreabă Dídac Segura, de la Iniţiativa cetăţenească L’Hospitalet.

Consiliul municipal al Barcelonei e şi el îngrijorat de apariţia „apartamentelor-stup” şi vrea să le interzică. Nu acordă un interviu pentru emisiunea Deutsche Welle, dar le spune jurnaliștilor, printr-un e-mail, că aceste cabine nu corespund dimensiunilor minime necesare pentru un spaţiu de locuit.

Marc Olivé nu e de acord. El spune că definiţiile nu sunt chiar atât de bine stabilite. Din punct de vedere legal, „apartamentele-stup” sunt o zonă cenuşie.

Mii de cereri pentru a locui în „cutie”

Şi cererea este mare. A primit deja mai mult de 3 000 de cereri.

„Practic, oferim 10 metri pătraţi de persoană, dar numai 2,6 în cabina pentru dormit. Restul e pentru viaţa de zi cu zi, în încăperile comune”, explică antreprenorul.

Héctor Cabañol s-a obişnuit de-acum cu aceste condiţii. Locuieşte în Colmena de mai mult de şase luni. N-a crezut că va sta aici atât de mult. Însă până găseşte o slujbă mai bună, viaţa lui trebuie să încapă într-o „cutie”.

Citește și: Moda locuințelor minimaliste ia avânt în Olanda. Avantajele unei case de 26 de metri pătrați

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri