Statele fondatoare ale UE fac front comun: vor o ieșire rapidă a Marii Britanii

Data publicării:
cei6 twitter

Mesajul transmis de la Berlin a fost cât se poate de clar: deschiderea negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu trebuie amânată.

După decizia pe care Marea Britanie a luat-o, negocierile privind ieşirea din Uniunea Europeană trebuie să se desfăşoare după ce Articolul 50 va fi activat. Am căzut de acord aici că acest proces ar trebui să înceapă cât mai curând posibil şi nu amânat”, a declarat Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de externe.

Având în vedere că poporul britanic a votat, trebuie să-i respectăm votul. Prin urmare, cerem ca tratatul european să fie respectat, ca Articolul 50 al acestui tratat să fie respectat, ceea ce înseamnă că trebuie să fie aplicat. Trebuie desemnat un nou premier britanic, lucru pentru care este nevoie de mai mult timp, dar există o anumită urgenţă, pentru că este atât în interesul britanicilor, cât şi în cel al europenilor să nu existe o perioadă de incertitudine, care ar avea consecinţe financiare, care poate avea consecinţe economice, care poate avea consecinţe politice”, a declarat, la rândul său, Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe.

„Sper că nu ne vom juca de-a şoarecele şi pisica aici, o conduită care nu se potriveşte în niciun caz Marii Britanii şi Uniunii Europene. Trebuie să fie clar că oamenii şi-au exprimat opinia şi că această decizie trebuie implementată”, a întărit Jean Asselborn, ministrul luxemburghez de Externe.

A încercat să mai tempereze din graba şefilor diplomaţiei cancelarul german. Angela Merkel a spus că ea nu insistă pentru un plan rapid de ieşire a Marii Britanii din UE, dar nici nu vrea ca procesul să fie unul de durată.

„Marea Britanie trebuie să decidă şi presupun că Marea Britanie, conform deznodământului acestui referendum, va decide pentru punerea în aplicare a rezultatului. Sincer vorbind, nu cred că ar trebui să dureze secole, asta e important, dar eu nu voi insista pentru o variantă rapidă”, a declarat Angela Merkel.

De la Londra, șeful campaniei care a pledat pentru Brexit, Matthew Elliott, a respins ideea unei ieșiri rapide a Marii Britanii din UE și a pledat pentru negocieri informale înainte cu statele membre, pe durata verii, înainte de a invoca articolul 50 din Tratat.

Între timp, reprezentantul Marii Britanii în Comisia Europeană şi-a anunţat demisia, ca urmare a deciziei luate prin vot de britanici de a ieşi din Uniune.

Pe de altă parte, Scoția a anunțat că vrea să lanseze imediat discuții pentru a rămâne în UE. E posibil, în acest context, un nou vot pentru independență, a avertizat premierul Nicola Sturgeon.

În schimb, ministrul irlandez de externe, Charlie Flanagan, a respins organizarea într-un viitor apropiat a unui referendum pentru reunificarea Irlandei. El a declarat sâmbătă că o viitoare reunificare a Irlandei va fi în interesul cetățenilor, însă un referendum pe această temă, în condițiile în care guvernul britanic își negociază ieșirea din UE, ar provoca doar disensiuni. Vicepreședintele partidului nord-irlandez Sinn Fein, Martin McGuiness, ceruse vineri, după anunțarea Brexit-ului, să fie organizat un vot pentru unirea provinciei britanice cu Republica Irlanda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri