Ungaria adoptă noi măsuri anti-Soros

Data publicării:
George Soros Speaks About The Euro
BERLIN, GERMANY - SEPTEMBER 10: Billionaire investor George Soros speaks on "The Tragedy of the European Union" as a guest of The Institute for Media and Communications Policy on September 10, 2012 in Berlin, Germany. Soros said the biggest danger facing Europe through the Eurozone debt crisis is deflation, which the current conservative policies by the Bundesbank that push for austerity in debtor nations will only accelerate. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Guvernul de la Budapesta a accelerat acţiunile împotriva omului de afaceri american de origine maghiară George Soros. Noile măsuri anti-Soros au fost prezentate chiar în pauza şedinţei de guvern de ieri de către ministrul de interne de la Budapesta. Pachetul cuprinde trei propuneri, care vor fi înaintate dezbaterii publice, nu Parlamentului. Observatorii politici sunt de părere că acţiunile guvernului ungar sunt pur electorale.

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Până acum, guvernul condus de Fidesz a înaintat foarte rapid parlamentului proiectele de legi. De dată această, pachetul este supus doar dezbaterii publice, ceea ce înseamnă că guvernul este conștient că legile anti-Soros nu pot fi aplicate și constituie mai degrabă, așa cum spun analiștii, un element de campanie înaintea alegerilor ce vor avea loc în mai puțin de 3 luni.

Astfel, grupările care sprijină migrația ilegală vor fi obligate să ofere date judecătoriilor, iar străinii implicati în sprijinirea migratiei ilegale vor fi expulzati din Ungaria. De asemenea, organizatiile neguvernamentale care primesc donații mai mari din străinatate decât din ţară, vor trebui să plătească o taxă de 25%.

Sandor Pinter, ministru de Interne: Guvernul doreşte ca prin acest pachet de legi să nu aibă surprize, nici organele de stat, nici cetăţenii ungari, nici persoanele care vor să vină ilegal în Ungaria, nici pe cei care participă la aducerea lor ilegală în ţară. În acest scop, am elaborat un pachet de trei legi, proiectul acestui pachet a fost discutat de guvern şi poimâine (n.red. - vineri) va fi supus dezbaterii publice.

Partidul de opozitie Jobbik a transmis un comunicat în care spune că „guvernul a eşuat şi s-a încurcat în minciunile sale”.

În acest timp, reprezentanţii societăţii civile consideră că guvernul încearcă din nou să îi marginalizeze pe cei care îl critică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri