Ungaria suplimentează paza la graniţa cu Serbia

Data publicării:
refugiati

Ungaria va trimite încă trei mii de oameni să păzească graniţa cu Serbia de afluxul de refugiaţi. Este vorba de grăniceri voluntari, care vor urma un curs de pregătire de şase luni.

Candidații rebuie să fi împlinit cel puţin 18 ani, iar la finalul celor şase luni, vor fi supuşi unui test psihologic. Dacă îl trec, vor fi trimişi la graniţă, pentru a patrula de-a lungul gardurilor ridicate în ultimul an.

Asemenea celor zece mii de poliţişti şi soldaţi care păzesc deja frontiera, şi aceşti grăniceri voluntari vor fi înarmaţi.

Pentru munca lor, ei vor primi un salariu lunar de 480 de euro.

Numărul refugiaţilor care forţează graniţa Ungariei cu Serbia a scăzut în ultima perioadă şi a ajuns la aproape 200 zilnic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri