Unul dintre răniții din trenul elvețian a murit

Data publicării:
tren elvetia

ACTUALIZARE 14:45 - Unul dintre răniţii de aseară în atacul din trenul elveţian a murit astăzi. Un tânăr a vărsat lichid inflamabil într-un vagon, apoi s-a năspustit cu un cuţit asupra călătorilor. Şase oameni, printre care un copil au fost înjunghiaţi. Agresorul a fost imobilizat de un pasager şi apoi arestat de poliţişti. Poliţia din Elveţia a anunţat că, pentru moment, nu există niciun indiciu că atacul de ieri din tren a fost un act terorist sau că acesta ar fi fost comis din motive ce au legătură cu politica.

Atacatorul a murit în spital din cauza rănilor, el suferind arsuri grave. „Suspectul, un elvețian în vârstă de 27 de ani, a murit din cauza rănilor”, a transmis poliția din Saint-Gall, într-un comunicat.  

Două fete, cu vârsta de 6 ani și respectiv 17 ani, se află în stare gravă.


Poliţia încă încearcă să afle motivele care au stat în spatele agresiunii. Tânărul în vârstă de 27 de ani a împrăştiat într-un vagon un lichid inflamabil căruia i-a dat şi foc, după care a început să înjunghie pasagerii.

Șase oameni, printre care şi un copil, i-au căzut victime. Atacul a avut loc în timp ce trenul se îndrepta către staţia din Salez, din cantonul Saint Gallen. Autorul a fost imobilizat de un pasager şi arestat apoi de forţele de ordine. Suspectul este rănit şi se află internat sub pază.

Hanspeter Kruesi, purtătorul de cuvânt al poliţiei din St. Gallen: „Suspectul este un bărbat de 27 de ani cu cetăţenie elveţiană şi fără un trecut care să aibă legătură cu migraţia. Nu locuia în St. Gallen, ci într-un canton din apropiere. Nu avea condamnări în niciunul dintre cantoane. Nu putem spune nimic despre motiv. La acest moment, nu avem un motiv şi poliţia a început anchetarea atacatorului. Conform procedurii standard, am efectuat o percheziţie la domiciliu.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Cum ar arăta Delia dacă ar fi bărbat. Artista s-a jucat cu inteligența artificială și a creat isterie în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Halle Berry, mărturisiri despre problemele cu care s-a confruntat: „Medicul mi-a spus că e cel mai rău caz pe...