Americanii scot un nou model de mașină la Craiova

Data publicării:
ford

Compania Ford are planuri mari pentru România. Americanii au decis să-şi extindă producţia fabricii de la noi. Pe poarta din Craiova va ieşi un nou model pe lângă cel EcoSport. Numele acestuia este, însă, o enigmă. Mai mult, şefii Ford au anunţat şi noi angajări la fabrica din Bănie.

Ford EcoSport este modelul produs în acest moment la Craiova, însă producătorul american anunţă că pe poarta fabricii de la noi va ieşi în curând un nou model.

1.500 de locuri de muncă vor fi create în uzina de la Craiova odată cu noile investiții anunțate astăzi de companie. Astfel, numărul angajaților se va ridica la 5.900, cât este nevoie pentru a crește producția anuală care, în 2017, se ridica la aproape 50.000 de unități.

Deocamdată nu a fost făcut public numele noului model.

Bogdan Mirică, realizator "La Volan": E o mare întrebare, mi-o pun şi eu. Recunosc că vestea asta a venit aşa, pe neaşteptate. Uzina de la Craiova este pregătită să producă în acest moment modele de clasă mică. Ford Ecosport, modelul care se produce în prezent la uzina noastră din Craiova este un SUV de clasă mică. Aşadar, vorbim despre o platformă a unui model de clasă mică, a unui model de segment B. Este foarte probabil să vedem tot un asemenea model, un model mic de oraş.

Ford va investi încă 200 de milioane de euro aici. Investiţia totală în ultimii 10 ani ajunge astfel la 1,5 miliarde de euro. Specialiştii spun că este o nouă încercare a producătorului american de a-şi creşte cota de piaţă într-o ţară dominată de Dacia.

15.000 de persoane lucrează la grupul Dacia-Renault-Nissan unde capacitatea de producție în 2017 a fost de 6 ori mai mare decât cea de la Ford. 313.000 de mașini au ieșit pe porțile fabricii de la Mioveni anul trecut.

Dacia şi Ford sunt singurele companii care construiesc în România, dar multe alte firme mari au în ţara noastră fabrici de piese şi componente auto.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri