La Volan | Știrile auto ale săptămânii

Data publicării:
volan

VOLVO S60 și V60

Știm că românii iubesc mașinile premium germane mai ceva ca sarmalele, iar concepțiile nu se schimbă prea ușor. Volvo vrea totuși să își încerce norocul. Iar pentru asta și-a făcut bine temele. Constructorul suedez tocmai a lansat în România berlina S90 și break-ul V90, ofensiva sa pentru segmentul mare premium. Adică liga aia unde joacă nume grele ca BMW Seria 5, Mercedes Clasa E și Audi A6. Volvo are de gând să le strice ploile cu un design deloc plictisitor, cu o echipare generoasă și cu o gamă de motoare care include două unități diesel și două pe benzină, toate legate la o cutie automată cu opt rapoarte. Fanii dieselului primesc un motor de 2.0 litri cu 190 sau 235 de cai, iar cei care preferă benzina au parte tot de un motor de 2.0 litri, cu 254 sau 320 de cai putere. Prețurile pornesc de la 50.000 de euro pentru berlina S90 cu motorul diesel de 190 de cai putere, adică o etichetă aproape egală cu cea a rivalilor din segment. Pentru break-ul V90 trebuie să mai puneți 2500 de euro. De banii aceștia, suedezii îți garantează tapițerie din piele, instrumente de bord digitale, lumină ambientală, jante de 17 inch, scaune electrice și o mulțime de sisteme de siguranță.

SĂRITURĂ FORMULA E

De la fotbal trecem la Formula E. Atenție, nu Formula 1. Chiar dacă Formula E este un campionat similar, cu mai multe etape, diferența este că monoposturile care concurează sunt electrice. Adică nu se aude nici musca când aleargă pe circuit. Pentru a promova aceste curse defășurate în modul silențios, organizatorii s-au gândit la o cascadoriei. L-au rugat pe Damien Walters, gimnast, atlet și cascador, să sară pe deasupra unui monopost de Formula E aflat în mișcare. Cu spatele spate. Poate părea o nebunie, dar Damien Walters este suficient de nebun, dacă ne gândim că a fost dublura lui Daniel Craig în James Bond Skyfall și al lui Michael Fassbender în Assassins Creed. Cascadoria a fost realizată în Mexic, pe un circuit, iar monopostul a rulat cu o viteză constantă de 97 de km/h. Momentul săriturii a fost foarte bine sincronizat și Damien Walters a intrat în istoria Formulei E.

GIGI HADID BMW M2

Nu știu câți dintre voi știu cine este Gigi Hadid. Nu este rudă cu știm noi cine și nici nu are vreo legătură cu fotbalul. Ba dimpotrivă. E fotomodel, e blondă și se pare că iubește BMW M2. Într-un clip de promovare a mezinului gamei de performanță M, Gigi Hadid a fost aleasă să ne sucească mințile. La propriu. Creatorii spotului au urcat-o într-un BMW M2 de culoare albastră și apoi au amestecat mașina între alte patru exemplare identice. Adică un fel de alba-neagra cu BMW M2. Finalul e în coadă e pește. În care mașină se ascunde Gigi? 

AUDI CAPTAIN AMERICA

Nu știm dacă mai țineți minte ce mașină conducea Tony Stark, eroul din Iron Man. Sincer, și eu uitasem. Audi o să ne aducă însă mereu aminte că omul de fier se distra mereu la volanul unui R8. Iar asistenta sa era condusă într-un A8. Deci constructorul din Ingolstadt are o pasiune pentru supereroi. Și se pare că va continua să o cultive, fiind principalul susținător al peliculei Captain America: Civil War. Germanii au prezentat deja o urmărire pe care o vom vedea în film și care are în prim plan noul Audi SQ7, cea mai puternică versiune a SUV-ului din Ingolstadt. Acesta are un motor diesel de 435 de cai putere și este prezent în patru exemplare, dintre care trei sunt negre. Audi ne asigură că în film chiar și Căpitanul America va conduce un Audi SQ7. Pelicula va mai alinia la start și alte modele din gama constructorului german: noua generație Audi A4, A7 Sportback și conceptul Prologue. Surpriză sau nu, Tony Stark, interpretat de același Robert Downey Jr, se va afla la volanul unui….? Ați ghicit: Audi R8 V10 Plus, adică versunea de top de 610 cai putere.

EURONCAP CVADRICICLURI

Sunt mulți copii care își doresc să dețină un permis de conducere chiar mai devreme de 18 ani. Deși pare o iresponsabilitate, există suficienți părinți care decid să le dea pe mână un cvadriciclu. Adică un fel de cutie de carton cu motor, care nu depășește 50 de km/h. Deși poate părea o viteză destul de redusă, structura acestor cvadricicluri pune în pericol viața pasagerilor chiar și la viteză mică. Au dovedit-o noile teste de impact frontal și lateral ale organizației EuroNCAP. Pe lista neagră au intrat Microcar M.GO, Aixam Crossover GTR, Chatenet CH30 și Bajaj Quite. Știu că n-ați auzit de niciunul dintre aceste nume, însă cvadriciclurile astea se vând și la noi în țară. Un Aixam Crossover GTR se vinde, spre exemplu cu 16.800 de euro. N-are rost să vă spun că s-au făcut acordeon și manechinii de test au lovit volanul cu capul din orice poziție. EuroNCAP le-a oferit doar o stea, chiar dacă unul dintre cvadricicluri venea chiar și cu airbag pentru șofer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri