Avioane reparate de roboți-gândaci

Data publicării:
gandacul avionului

Şerpi şi gândaci vor ajunge în motoarele avioanelor. Este vorba, de fapt, despre nişte roboţi, care vor fi construiţi ca să le repare.

O nouă invenţie, desprinsă parcă dintr-un film SF ar putea economisi timp preţios în repararea avioanelor. Este vorba de nişte roboţi de mărimea unui gândac. Inginerii companiei Rolls Royce sunt cei care au proiectat roboţii. Aceştia sunt dotaţi cu camere video şi, fiindcă au doar patru centimetri şi jumătate, pot pătrunde în motorul unei aeronave. Odată ajunşi acolo, identifică defecţiunea, pe care apoi o şi repară.

Datorită invenţiei, o reparaţie care dura până acum cinci ore ar putea fi făcută în doar câteva minute.

Nu se ştie când vor fi lansaţi pe piaţă aceşti roboţi, dar există deja prototipuri aflate în faza de testare.

 

Motoarele avioanelor sunt foarte complicate şi au multe locuri în care inginerii ajung cu greu. De aceea, repararea şi mentenanţa lor durează foarte mult timp. Unul dintre cei mai mari producători de astfel de motoare propune ca soluţie pentru eficientizarea acestui proces nişte roboţi minusculi, care să se târască în spaţii înguste.

Unii vor arăta ca şerpii şi vor funcţiona ca un endoscop. După ce vor pătrunde în camerele motorului, vor scoate din ei alte aparate inteligente, ca nişte gândaci. Acestea din urmă vor avea cel mult 10 milimetri lungime şi cu ajutorul camerelor de filmat cu care vor fi „înarmate”, vor transmite în direct din interiorul piesei respective. Un al treilea robot interesant este unul asemănător unui periscop, ce va fi integrat permanent în motor. El va depista orice schimbare şi o va transmite centrului de control.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri