Cel mai rece loc din Univers

Data actualizării: Data publicării:
pamant rece zapada glob spatiu luna
FOTO: Shutterstock

Cel mai rece loc din universul cunoscut este pe Staţia Spaţială Internaţională. Specialiştii au trimis acolo un mic laborator care a început deja să producă nori de atomi ultra-reci.

Aparatul este singurul de acest fel instalat în spaţiu şi cel mai compact construit vreodată. A fost trimis pe laboratorul spaţial în luna mai şi de atunci fizicienii au făcut mai multe experimente cuantice în microgravitate.

Ei au reuşit să răcească atomii de rubidiu până la 100 nanoKelvin, adică zece milionimi dintr-un grad Kelvin, puţin peste zero absolut, cea mai mică temperatură posibilă.

La aceste temperaturi, se obţine o stare unică de agregare a materiei, numită condensat Bose-Einstein, când atomii nu se mai separă, ci se unesc într-un singur obiect cuantic.

Experţii cred că vor putea observa aceste particule mai mult timp, chiar şi şase ore pe zi şi speră că vor putea înţelege mai multe despre materie şi energia întunecată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri