Tânărul român care vrea să redea independența nevăzătorilor. Motivul înduioșător din spatele invențiilor sale

Data publicării:
cornel amariei
Cornel Amariei, inventatorul ochelarilor care îi ajută pe nevăzători să se deplaseze. Foto: Captură Digi24

La 25 de ani, Cornel Amariei are sute de invenții și medalii internaționale, 50 de idei în curs de brevetare și lucrează la niște ochelari care promit să îi ajute pe nevăzători să se descurce singuri. În plus, recent a fost numit unul dintre cei mai influenți 10 tineri ai lumii.

Cornel Amariei a învățat să citească la 3 ani, iar la 7 învăța deja programare. La 14 ani, a construit primul său robot, menit să fie trimis sub dărâmături, pentru a căuta supraviețuitori. La 22 de ani a fost desemnat de Forbes unul dintre cei mai influenți 10 tineri sub 30 de ani din Europa, iar recent a fost numit unul dintre cei mai influenți 10 tineri ai lumii, de către Junior Chambers International.

Cornel are o mulțime de pasiuni și învață mereu lucruri noi. Asta îl ajută să fie creativ. Cântă profesional la chitară și bass, iar în timpul facultății a avut zeci de concerte.

În clasa a X-a a fondat prima sa companie, împreună cu alți colegi de clasă: au creat ceasuri pe discuri de vinil. Au reușit să vândă sute de astfel de sisteme.

Cornel a terminat două facultăți în același timp, la Jacobs University Bremen din Germania: Știința Calculatoarelor și Inginerie Electrică.

- Cum vor funcționa ochelarii? Cum o să îi ajute concret pe oamenii care nu văd?

- În principal trebuie sa ne gândim la scopul văzului uman. Scopul nu este să vadă culori, parțial este să vadă forme, dar cel mai important lucru este să vadă distanța și obstacolele, cum se mișcă. Asta este ceea ce încercăm noi să facem: pentru o persoană care nu mai are acest simț, capacitatea de a discerne unde este un obstacol, un obiect care se apropie sau se îndepărtează, să i le explicăm.

Cu sistemul nostru, în primul rând încercăm să înțelegem cum arată mediul înconjurător, distanța către fiecare obstacol, luăm toate informațiile și le transformăm în impulsuri electrice pe zona frunții. Ca o analogie, dacă am un obiect în această zonă o să simt un impuls pe această zonă a frunții, care îmi arată cât de departe sau de aproape este, cât de repede se mișcă

O viaţă mai uşoară pentru oamenii cu deficienţe de vedere

- Deci acea vibrație poate fi mai intensă?

- Poate fi o vibrație, o diferență de temperatură, o atingere ușoară sau grea. Dacă obiectul este în partea cealaltă o să simt în partea cealaltă, dacă obiectul se mișcă simt efectiv în zona frunții cum acesta se mișcă. Ceea ce facem se numește substituție senzorială. Practic folosim un alt simț disponibil pentru a reprezenta cum o numim noi, recunoaștere spațială sau cum am putea să-l numim, dar un pic exagerat, văz.

- Practic acești ochelari nu îi vor ajuta să vadă, ci să se descurce singuri, să nu mai aibă nevoie de un însoțitor.

- Corect. Depinde cum interpretăm cuvântul „a vedea”. Dacă scopul principal al ochilor este să observe obstacole, cum se mișcă și traiectoria de mișcare, atunci putem considera că îi facem să vadă, noi în principal îi facem să recunoască mediul în care se află, să nu mai aibă nevoie de asistența altor persoane sau a altor sisteme de asistență.

- Când vor fi gata? Probabil că ești întrebat mereu asta: când vor putea oamenii cu deficiențe de vedere să beneficieze de ei?

- Proiectul a început acum 3 ani și jumătate, când a existat prima idee, care a venit absolut accidental. Atunci am crezut că o să dureze un an. Ne-am înșelat amarnic. Cât de multe probleme pot să apară! Când vine vorba de un sistem care devine o dependență: un om nevăzător va deveni dependent de acest sistem, așa că astfel de sistem nu are voie să dea eroare! Să treci strada și să nu vadă un obiect în venire. Este destul de ușor să faci 30% din cazuri, un pic mai greu 90% și aproape imposibil să faci peste 99% din cazuri.

- Și spre asta vă îndreptați?

- Spre asta ne îndreptăm. Nu am fi confortabili cu a pune pe piață un produs care nu e capabil să apere omul în astfel de situații. Și în acest moment avem situații pe care ochelarii nu le pot înțelege. Un om ar putea ușor dacă ar avea simțul văzului. Lucrăm zi și noapte încercând să mărim această acuratețe, să ne asigurăm că nu există situații de eroare. Acum am avut un progres uriaș, în ultimele câteva luni, sperăm ca anul viitor să avem teste din nou în public, până acum testele se fac în laborator, în condiții sigure, controlate. În momentul în care ieși în afară unde nu mai controlezi temperatura, lumina, zgomotul, totul poate să o ia razna. Începem din nou cu testele în public și dacă lucrurile o să meargă bine de această dată, e a doua oară când ne aflăm în acest punct, sper că la începutul anului 2020 soluția comercială va exista.

- Ce înseamnă mai exact acest proces? Știu că nu poți să dezvălui prea multe, dar pentru oamenii care nu au niciun habar despre ce înseamnă să inventezi ceva, cât de multă muncă e în spate și ce faceți mai exact acolo în laborator?

- Să inventezi este ușor. Pur și simplu vezi ceva în stânga, vezi ceva în dreapta, le pui prima dată împreună și dacă ai noroc ești primul care face asta. Nu acolo e problema. Ideea a venit acum 4 ani.

- Ci să o pui în practică!

- Da, să o pui în practică și să faci să funcționeze la nivelul care este necesar este complet o altă discuție. Nu suntem doar noi, ne bazăm pe foarte multe alte tehnologii, multe dintre ele încă nu au ajuns la stadiul necesar pentru a putea face acest produs funcțional. Pentru noi e o pasiune. Întotdeauna dacă există o problemă și ești persoana care are soluția și crezi că este cea mai bună soluție, ai o datorie să o implementezi. Și asta încercăm noi să facem.

- Cât de mult stați în laborator?

- În ultimii ani au fost zeci de oameni care au lucrat în chestia asta. Enorm. Absolut enorm.

Sistem care asistă persoanele cu handicap locomotor

- Cornel, știu că părinții tăi au amândoi handicap locomotor. Pentru ei ai încercat să inventezi ceva ca să le ușurezi viața?

- Da, cred că primul sistem pe care l-am făcut pentru ei, aveam în jur de 15 ani, nu a fost pe atât de util pe cât mă așteptam să fie, dar recent am început o nouă aventură în această direcție, în direcția augmentării, asistenței pentru acest handicap. Funcționează bine și poate că în următorii ani o să existe timp să punem pe piață și acest produs. Realitatea este că sunt împărțit într-o mie de părți, dar două principale: ochelarii pentru nevăzători Lumen, acest sistem care asistă persoanele cu handicap locomotor și alte lucruri asemănătoare.

Lucrează în toată lumea, dar se întoarce mereu în România

- Ieri s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. Tu ai studiat în Germania. Ce te-a determinat să te întorci?

- Trebuie să fiu sincer: m-am întors absolut accidental. Prima dată m-am întors acccidental, am mai plecat, m-am mai întors. M-am întors din motive personale. Nu vreau să le spun prea curând. Nu ăsta era planul, recunosc, planul nu era să mă întorc, planul era peste ocean, dar în ultimul moment mi-am dat seama că trebuie să vin aici, am venit și m-am molipsit un pic, mi-a plăcut, am vazut că sunt suficiente de rezolvat aici și anul ăsta sunt mândru că am reușit să stau cred că 60% din timp în țară. Anul trecut nu am avut norocul acesta, anul acesta am stat, anul viitor sper să reușesc din nou să stau cât mai mult timp aici, să dezvoltăm lucruri aici, să creăm lucruri aici, pentru că se poate și aici.

- Ce înseamnă pentru tine România?

- În primul rând este locul în care m-am născut, este locul în care mă simt ca acasă. Nu m-am simțit nicăieri primit cum mă simt aici. Este o provocare, o uriașă provocare, pentru că în orice moment pot să fiu în o mie de locuri care sunt mai liniștite, mai odihnitoare, în care energia se poate concentra pe ceea ce vrei, dar totuși tot aici sunt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri