Terapia cu haine. Cum îi poate ajuta îmbrăcămintea pe cei cu probleme neurologice

Data actualizării: Data publicării:
haine

Cei care suferă de probleme neurologice și-ar putea îmbunătăți sănătatea cu ajutorul unor haine speciale, pline de senzori. Îmbrăcămintea a fost prezentată la târgul de tehnologie din Berlin.

Viitorul investigațiilor medicale și a tratamentelor stă în vestimentația conectată. Cel puțin așa suține o companie care a creat haine care captează simptomele celor cu afecțiuni neurologice. O rețea de senzori le înregistrează mișcările, pe care le transmite, în timp real, către un computer.

-Aplicația ar fi pentru reabilitare. Deci, dacă ați avut un accident și trebuie să reînvățați să vă mișcați, să mergeți. Determină unde sunt problemele. Ce mișcări nu sunt naturale încă. Iar doctorul se va putea uita la asta și să spună exact de ce mișcări este nevoie pentru reabilitare.

Costumele cu senzori pot fi spălate la mașină, fără să își piardă performanțele. Pantalonii costă 500 de dolari, iar o mânecă pentru înregistrarea mișcărilor brațului costă 200-300 de dolari.

Tot la Berlin a fost prezentată o aplicație care are grijă de sănătatea psihică. Prin analizarea vocii, aceasta poate să tragă un semnal de alarmă, atunci când apar dezechilibre.

-Oamenii suferă de probleme de sănătate psihică, cum ar fi depresia sau stresul post-traumatic. Înainte să ajungă într-o stare gravă, le verificăm simptomele depresiei. Dacă se înrăutățesc, le furnizăm multe informații celor care au grijă de ei.

Târgul de tehnologie de la Berlin este cel mai mare eveniment de profil din Europa. Peste 800 de expozanți participă la ediția de anul acesta cu ultimele noutăți în materie de telefoane, televizoare, gadgeturi pentru case inteligente sau inovații pentru progresul medicinei.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri