Apple lansează un serviciu concurent cu Netflix. Steven Spielberg, recrutat pentru proiect

Data publicării:
jason momoa

Apple îşi schimbă planul de afaceri, iar primul semnal a fost dat la conferinţa organizată de companie în California. Nu, nu a fost lansat niciun dispozitiv nou. În schimb, au fost dezvăluite noi servicii, care vor face din Apple un concurent pentru Netflix, bănci sau chioşcuri de presă.

Am simţit că putem face o diferenţă în modul în care ştirile sunt trăite şi înţelese”, afirmă Tim Cook, şeful Apple.

Apple Card este un card de credit digital, susţinut de Goldman Sachs şi MasterCard. Compania promite că nu vor exista taxe ascunse şi că tranzacţiile vor fi clar vizibile. Sistemul este gândit pentru Apple Pay, dar pentru locurile în care acest serviciu nu funcţionează, clienţii vor primi şi un card fizic, din titan.

Totuşi, marea noutate o reprezintă Apple TV Plus, un serviciu de streaming asemănător cu Netflix sau Amazon Prime. Acest lucru înseamnă inclusiv producţii originale. Au fost recrutate deja nume mari din showbiz precum Oprah, Steven Spielberg , Jennifer Anniston, Reese Witherspoon sau Jason Momoa.

Vrem să fim auziţi, dar vrem să şi ascultăm, să deschidem, să fim deschişi şi să contribuim, astfel încât să adunăm speranţele şi visurile şi să vindecăm rupturile dintre noi. De aceea mi-am îmbinat forţa cu Apple”, afirmă Oprah Winfrey, realizator TV.

Sunt pentru prima oară la Apple, locul unde imaginaţia şi tehnologia îşi adună forţele, ca să schimbe lumea prin văz, auz şi atingeri”, spune Steven Spielberg, regizor.

Apple pare că vrea să se transforme într-o companie de servicii financiare şi divertisment, mai puţin axată pe producţia de telefoane. Totul vine pe fondul unei scăderi a vânzărilor de iPhone în toată lumea. Noutăţile anunţate acum nu au entuziasmat însă investitorii, iar acţiunile companiei au scăzut cu 1,2 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri