Adepţii teoriei Pământului plat s-au întâlnit la Cluj | Astronom: Vor atenţie, dar dacă îi aduni, nu ai umple cu ei un autobuz

Data publicării:
pamant planeta nasa
Planeta Pământ. Foto: NASA

Teoria conform căreia Pământul e plat are adepți și în România, iar aceștia au organizat weekend-ul trecut prima conferință internațională pe această temă. A avut loc la un hotel de lux din Cluj-Napoca, iar participanții au venit de pe tot Globul... sau din toate colțurile lumii, cum ar prefera aceștia.

Organizatorii spun că imaginile cu planeta noastră publicate de NASA sunt ori trucate, ori generate pe calculator. Concret, ei susţin că Terra nu este o planetă sferică, ci un tărâm fix, plat, iar deasupra se află Soarele şi Luna. Potrivit adepţilor Teoriei Pământului plat, omenirea a fost minţită şi manipulată timp de secole.

Câteva zeci de persoane au venit la Cluj pentru a susţine această idee.

Unul dintre invitaţii la eveniment a invocat că soarele ar apune mai repede în Sud decât în Nord, ceea ce ar dovedi faptul că nu există un glob şi emisfere: „Un alt exemplu a fost cu apusul soarelui în sud. Cam aşa arată traseul soarelui deasupra Pământului Plat. Soarele scade în înălţime în sud şi viteza e mai mare. Este mult mai rapid apusul în sud, întuneric beznă fără crepuscul imediat după ce a apus soarele. Se face frig instant. Nu este o explicaţie pentru aşa ceva în modelul heliocentric, evident că aşa ceva nu se discută la televizor.”
„Orbitele eliptice ale lui Mercur şi Venus sunt mult mai mici decât orbita Pământului, e logic, ăsta e modelul. Ca să te uiţi spre Venus şi spre Mercur noaptea, trebuie să te uiţi spre Soare. Asta e problema. Deci ar trebui să le vezi doar ziua”, a adăugat el.

Astronom: „Ei ar trebui să explice câteva legi ale fizicii, ceea ce însă nu o pot face”

Astronomul Adrian Sonka a desfiinţat la Digi24 această teorie.

Argumentele nu au valoare, se folosesc de teoria conspiraţiei, că NASA minte. Ne uităm în Cosmos, prin lunete, şi le vedem pe toate sferice pentru că s-au format într-un anumit fel”, a spus astronomul.

El a explicat că, dacă ar fi invitat la un astfel de eveniment, ar merge cu fotografii, dar nu ale Pământului, ci ale altor planete pentru a demonstra forma rotundă. „Ei ar trebui să explice câteva legi ale fizicii, ceea ce însă nu o pot face”.

Astronomul a explicat de unde apar astfel de teorii: „Ei vor să fie auziţi, să iasă cu ceva diferit pentru a primi atenţie. Au venit 30 de oameni. Şi în SUA apar zeci de oameni, pe când orice teorie ştiinţifică este susţinută de zeci de mii de oameni. Par de amploare astfel de evenimente, pentru că se foloseşte internetul, dar dacă i-ai strânge pe toţi într-o sală nu cred că ai umple un autobuz”, a conchis astronomul.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri