Agentul verde, ecologistul care păzește pădurile

Data publicării:
paduri 1

Dacă poliţia are agenţi rutieri, natura are un agent verde, adică un voluntar, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat din pădurile României. Numele lui este Gabriel Păun.

Gabriel Păun - activist de mediu: „Am decis să scoatem adevărul la lumină investigând cazuri emblematice: tăieri ilegale masive în păduri de producţie, agresiuni în parcuri naţionale, tăieri ilegale în păduri virgine, care odată tăiate numai virgine nu mai sunt, la revedere, sunt pierdute pentru totdeauna. Eu vreau să salvăm natura, faptul că trebuie să consumăm atâtea resurse și energie să ne riscăm viața, nu mă face fericit.”

Ţara noastră are aproximativ 6 milioane de hectare de pădure, ceea ce înseamnă sub 30% din suprafața medie pe care o au statele din Uniunea Europeană. Doar jumătate aparțin statului, restul sunt fie proprietate publică, adică se află în administrarea primariilor, fie privată.

Cristiana Pașca Palmer - ministrul Mediului: „Tăierile ilegale sunt un fenomen foarte dureros, care se întâmplă în România de mulţi ani şi au avut un impact major, în sensul că în special într-o anumită perioadă de timp, în perioada 2009-2012 s-a tăiat masiv în România şi nu numai că s-a tăiat masiv, dar s-a tăiat la ras.”

Iovu Biriş - inginer silvic: „Cred că statul este un pic relaxat sau moleşit pe această temă, fiindcă poate nu a conştientizat magnitudinea fenomenului, în al doilea rând, fiindcă nu a dezvoltat instrumentele necesare pentru a monitoriza fluxul lemnului de la arborele pe picior şi până la utilizatorul lemnului. O altă cauză ar fi dată şi de existenţa unor anumite interese în a lăsa o anumită libertate în exploatarea şi valorificarea resurselor lemnoase.”

România are legi care protejează mediul, însă nu întotdeauna acestea sunt şi aplicate. Este principalul motiv pentru care agentul Gabriel Paun luptă pentru conservarea patrimoniului naţional. Are o experienţă de 15 ani în ecologie, în companii naționale și internaționale. În urmă cu un an, a fondat o asociaţie care face tot posibilul ca România să rămână verde.

Gabriel Păun - activist de mediu: „Nu suntem noi, românii, cea mai blestemată naţie, nici cea mai coruptă, nici cea mai bună. Suntem la fel ca toţi ceilalţi. Important este cât noi, oamenii, decidem să acceptăm când ni se întâmplă rău şi când acţionăm, când se umple paharul, când ne ajunge cuţitul la os sau un pic mai devreme, pentru că ne gândim şi la poimâine, nu doar la azi şi eventual mâine. Am impresia că aici la noi ne gândim în mare parte la ziua de azi şi cam atât. Mă simt foarte ataşat de păduri, le iubesc foarte mult şi ştiu că trebuie să facem ceva pentru ele şi dincolo de patriotism, pot să spun, din punct de vedere ştiinţific că păduri cum are România, pădurile seculare, pădurile virgine, nu mai are nicio altă ţară din Europa.”

Cu aproape 50 de ani în urmă, 12% dintre pădurile României erau virgine, adică supraviețuiau în forma lor pură, fără nicio intervenție umană. Astăzi, procentul a scăzut la mai puţin de 3%. Avem o suprafață de 200.000 de hectare de sălbăticie, însă doar 18 procente sunt considerate arii protejate.

Gabriel Păun - activist de mediu: „Am stat şi m-am uitat cum pădurile bătrâne dispar, cum cea mai mare parte a tăierilor sunt la ras şi nu se replantează, sunt munţi întregi goi prin ţară, unde săraca natură nu prea se mai poate regenera, de multe ori plantaţiile eşuează, pentru că suprafeţele rase au fost prea mari, tăierile ilegale au scăpat de sub control, deci s-a ajuns într-o situaţia în care să-mi daţi voie să mă îndoiesc că sistemul acesta are capacitatea să gestioneze tezaurul verde al ţării aşa cum trebuie.”

Gabriel Păun a reușit până acum să salveze de la tăiere sute de hectare de păduri virgine. Își petrece aproape tot timpul pe teren, documentează, strânge dovezi și pune presiune pe cei care nu îşi fac treaba. De cele mai multe ori își riscă viaţa.

Gabriel Păun - activist de mediu: „Nu pot să merg la culcare şi să ştiu că acolo este o problemă şi la nivel naţional şi nimeni nu face nimic sau eu să ştiu că n-am făcut nimic. Încă sunt pe picioare, pot să umblu şi nu poţi să te laşi, când eşti implicat, nu poţi.”

Iovu Biriş - inginer silvic: „Gabriel Păun este un activist, un militant incomod în aceeaşi măsură şi pentru autorităţi şi pentru cei care nu respectă legea.”

Pe lângă munca de teren, agentul verde semnalează autorităţilor cazuri de tăiere ilegală a pădurilor. De multe ori însă, Gabriel Păun nu are cu cine sta de vorba pentru că miniştrii se schimbă foarte des.

Gabriel Păun: „Stau și mă uit că am avut, în medie, doi-trei miniștri pe an, sincer am obosit. Este destul de dificil să ai progres în legislație și în implementare în momentul în care nu ai un partener stabil de discuție. Și nu e doar la mediu, e și la sănătate și la agricultură, tuturor ne lipsește un partener solid de discuție. Însă din motivul ăsta țara suferă. Dacă se uită atent la ce facem și ce semnalăm, o să-și dea seama că băgăm mâna în corupție, nu o scărpinăm, așa cum fac alții. Băgăm mâna în ea, dar avem nevoie și de minister.”

Cristiana Pașca Palmer - ministrul Mediului: „Avem semnale că fenomenul este cumva încetinit poate, faţă de anii trecuţi, din cauză că sunt anumite măsuri concrete care s-au luat, în special cele legate de instituirea radarului pădurilor, acest instrument prin care cetăţenii pot suna la 112 să ceară informaţii dacă un transport de lemn pe care-l observă pe şosea legal sau ilegal. Această măsură ne indică că din totalul apelurilor care s-au făcut la 112, aproximativ 25% au fost pe lemn ilegal. Dar sigur, asta nu este suficient ca să se stopeze acest fenomen.”

9 milioane de metri cubi de lemn sunt tăiaţi ilegal, în fiecare an, în România. Aşa că Gabriel Păun nu-şi va pune în cui prea curând costumul de agent verde.

Gabriel Păun - activist de mediu: „Mă voi opri într-o bună zi, la fel ca noi toți, când n-o să mai am suflare, până atunci asta fac. Nu văd viața că va veni ziua în care mă voi pensiona și voi citi reviste sau să scriu o carte, cred că în viața asta prefer să fac cartea.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri