Harta copacilor tăiați din București

Data publicării:
BUCURESTI PIATA UNIRII

Planşa cu străzile cartierului Cotroceni unde arborii odată tăiaţi nu au mai fost replantaţi a fost amplasată în weekend într-o intersecţie din cartierul Cotroceni. Teodora Dobrovi a venit să marcheze copacul lipsă din faţa casei sale, cu gândul că acesta va fi replantat.

„Văzând că nu e prezent şi copacul pe care-l ştiu eu pe hartă, am zis să îl marcăm şi pe el pe hartă că poate cu ocazia replantării avem şi noi un copăcel nou”, a spus Teodora.

O parte dintre punctele roşii de pe hartă reprezintă copacii uscaţi. Specialiştii spun că de vină ar fi lucrările de întreţinere făcute de primărie.

„S-a tăiat poate chiar mai mult de o treime din coroana copacului, asta înseamnă că au rămas trunchiul cu câteva crengi. Este total nefiresc pentru un copac. Lucrarea îi afectează structura”, a adăugat Alina Adăscăliței, peisagist.

În total lipsesc 165 de copaci, conform studiului făcut de locuitorii din cartierul Cotroceni. Ei au semnat şi o petiţie pe care o vor înmâna autorităţilor din sectorul 5

Primarul Sectorului 5 promite că va lua măsuri.

În foarte scurt timp voi fi în măsură să dau toate răspunsurile şi să văd şi cine e de vină pentru asemenea lucruri. Şi la faptul că au fost asfaltate, şi la faptul că au fost tăiaţi copaci şi lăsate rădăcini, şi la faptul că sunt unii copaci cu crengile uscate care nu au fost tăiate”, a primis Daniel Florea.

În total, au fost cartografiate jumătate din străzile cartierului Cotroceni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri