Viața în Roșia Montană, în așteptarea unei decizii. Locuitor: O să plec din țară pentru că altă sursă nu mai am aici

Data publicării:
mina in munti rosia montana
Foto: Getty Images

Câteva zile ne mai despart de 1 februarie, dată până la care Guvernul României poate cere includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO. Dar, deocamdată nicio hârtie nu a fost trimisă. Deși stă pe un munte de aur și o rețea unică de galerii romane, Roșia Montantă încă nu și-a croit un drum spre bunăstare.

Un bărbat de 43 de ani din Roșia Montană a lucrat la compania minieră canadiană până în 2016, când investitorul a oprit total activitatea în zonă. De atunci nu și-a mai găsit serviciu și regretă că proiectul minier nu a demarat.

- Aveți ce să lucrați în zonă?

- Nu... Plec în Germania, o să plec din țară că altă sursă nu mai avem aici.

Eugen Furdui este la al treilea mandat de primar în Roșia Montană și un susțintător al proiectului minier.

Ar fi singura soluție viabilă pentru a aduce înapoi parte din oamenii din zonă, din munții Apuseni, acasă. Ar crea locuri de muncă, bunăstare și zona nu s-ar mai depopula. Alternativa turismului am văzut-o, chiar din 2016, de când nu s-a mai mișcat nimic în Roșia Montană”, spune Eugen Furdui, primarul comunei Roșia Montană.

ONG-urile vor să oprească proiectul canadienilor

Pe de altă parte, ONG-urile vor să stopeze proiectul canadienilor.

A afectat deja Roșia Montană, ar mai fi afectat iremediabil toată localitatea și alte trei, Țarină, Bunta și Corna, care, de fapt, ar fi dispărut de pe harta țării. Un proiect distructiv, care ar fi afectat galeriile romane, dar în primul rând viața din Roșia Montană”, spune Sorin Jurca, vicepreședinte Fundația Culturală „Roșia Montană”.

Tică Darie a venit în Roșia Montană în 2013, pe bicicletă, din Danemarca. A pus bazele unei afaceri cu produse vestimentare din lână merinos, pentru a arăta că afacerile sociale, cu impact minim asupra mediului, sunt posibile în Roșia Montană.

Dacă vrem să creăm locuri de muncă, așa cum promitea compania minieră cu politicienii care au fost aici, poți crea locuri de muncă investind în amenajarea galeriilor romane, în restaurarea clădirilor și așa vei oferi locuri de muncă pe termen foarte lung”, spune Tică Darie, întreprinzător în Roșia Montană.

Este singurul loc din lume unde mai putem intra turistic într-o galerie autentică din perioada Imperiului Roman. Este foarte bine conservată, se observă în jurul nostru profesionalismul minerilor de altă dată”, spune Dorin Rus, administratorul minei de stat de la Roșia Montană.

În centrul localității se află peste 40 de monumente istorice, majoritatea dintre ele cumpărate de compania canadiană. Unele au fost renovate, după ce proprietarii au fost strămutați, în timp ce altele stau să se prăbușească și așteaptă parcă o decizie salvatoare.

La 1889 de ani de la prima atestare documentare, Roșia Montană pare încremenită în proiect. Imaginea din spatele meu, cu cele două clădiri, una restaurata, alta nu, arată discrepanțele pe care vezi aici la tot pasul și falia care s-a creat între cei care sprijină și cei care sunt împotriva proiectului minier. Doar timpul ne va spune care dintre cele două tabere a avut dreptate”, spune Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24.

Roșia Montană ar putea intra în patrimonul UNESCO

Roșia Montane ar putea intra în patrimoniul UNESCO, în baza unui dosar depus de guvernul Cioloș în 2017, retras însă de Guvernul Dăncilă un an mai târziu. Pentru a putea fi rediscutat în această vară, ar fi nevoie de o scrisoare de intenție din partea oficialilor români, care au confirmat prin ministerul Culturii că depunerea dosarului la UNESCO este o prioritate.

În paralel se desfășoară și procesul de arbitraj, la Washington, prin care compania canadiană solicită statului român despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari, pentru că ar fi fost împiedicată să exploateze zăcământul de aur de la Roșia Montană.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri