VIDEO. Doi urși din Armenia, aduși în rezervația de la Zărnești 

Data publicării:
ursi captura2

Mașa are patru ani şi este femelă, iar Grișa este cu doi ani mai mare şi este mascul. Membrii unei fundaţii internaţionale de protecţie a animalelor i-au găsit, în stare gravă, la o grădină zoologică din nord vestul Armeniei.

„Nu erau hrăniţi aproape deloc, primeau mâncare mucegăită, o dată pe săptămână. Erau pe moarte, cântăreau 30 de kilograme. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina un urs care cântăreşte 30 de kilograme”, a spus Elodie Jerome, delegat al Fundației „Brigitte Bardot”.

Mașa şi Grișa au fost crescuţi într-o grădină zoologică particulară. Proprietarul animalelor a emigrat, iar animalele au ajuns ale nimănui. Pe 26 ianuarie, fundaţia care i-a descoperit i-a mutat într-o grădină zoologică din Erevan, unde Mașa şi Grișa au avut nevoie de două luni să îşi revină. După două încercări eşuate, au ajuns la Bucureşti în cuşti speciale.

Cei doi urși au aterizat la Bucureşti, după şapte ore de zbor şi două ore de escală, la Viena. Au fost pregătiţi şi sunt gata pentru un drum de încă trei ore, până la noua lor casă.

La Zărneşti, urşii vor petrece următoarea lună în carantină. Specialiştii le vor face analize complete şi vor încerca să îi obişnuiască în semilibertate.

„Dacă totul este în regulă, vor ajunge în ţarcurile mari, care se întind pe o suprafaţă de peste 50 de hectare", a explicat purtătoarea de cuvânt a Asociației „Milioane de Prieteni”, Paula Ciotloș.

Aşa cum urşii noştri au primit-o pe Betsy, din America, şi Betsy a învăţat româneşte, probabil că şi ei o să se obişnuiască cu pădurea noastră frumoasă”, a spus președintele Asociației „Milioane de Prieteni”, Cristina Lapis.

În sanctuarul de la Zărneşti, li se vor face urşilor toate analizele necesare.

„Masculul urmează să fie castrat, vaccinat încă o dată, deparazitat”, a spus medicul veterinar Ciprian Cocianu.

Costul total al îngrijirii celor doi urşi este de peste 10.000 de euro, pe an. Administratorii rezervaţiei de la Zărneşti nu au toţi banii, dar speră să-i strângă de la iubitorii naturii, care vor putea, în schimbul donaţiilor, să vadă cum cresc cei doi urşi, cu ajutorul camerelor web instalate în rezervaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri