VIDEO. Vânt cu intensitate de uragan în Deltă. Ce urmări a avut

Data actualizării: Data publicării:
delta vant

Oraşul Sulina este de trei zile fără curent electric. Mii de oameni au rămas în întuneric şi în frig, pentru că cei mai mulţi dintre ei depindeau de curentul eletric pentru încălzire, după viscolul de miercuri.

Vântul a suflat în Delta Dunării chiar şi cu 120 de kilometri pe oră – o intensitate de uragan - şi a doborât șase stâlpi de înaltă tensiune şi alţi 115 de medie tensiune.

Autorităţile promit ca până sâmbătă seara situaţia să se remedieze, dar oamenii se plâng că de atâtea zile se încălzesc numai cu promisiuni.

La Gura Porțiței și Jurilovca, stațiile meteo au înregistrat o viteză a vântului de 120 de km la oră (viteză ce caracterizează uraganele de categoria I). De altfel, regiunea s-a aflat din noaptea de miercuri spre joi până vineri noaptea sub cod portocaliu de vreme rea.

Meteorologul Mihai Huștiu a explicat pentru Digi24 că viscolul ce s-a manifestat violent în partea de sud-est a țării nu este totuși un fenomen neobișnuit, pentru că în Marea Neagră, atunci când sunt condiții propice, se dezvoltă cicloni atmosferici care, din cauza temperaturii mai ridicate pe care o are mare, se încarcă cu „energie”. Practic, acea căldură eliberată de Marea Neagră intensifică ciclonii, ceea ce s-a întâmplat și în situația de față.

Diferența de presiune dintre Moldova și zona Mării Negre a fost destul de mare și în aceste condiții, intensitatea vântului a fost deosebită.

Meteorologul Mihai Huștiu a reamintit că s-a mai întâmplat în 2-3 decembrie 2012, când chiar și reactoarele centralei de la Cernavodă au fost oprite din cauza unui astfel de vânt puternic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri