Vremea astăzi și la noapte

Data publicării:
Cer de primavara - Guliver GettyImages-3

În sud şi est temperaturile vor fi plăcute, dar în restul ţării vremea va fi răcoroasă. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 14 şi 22 grade.

Ploile vor continua în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi la munte, iar pe spaţii mici se mai pot strânge peste 20 litri de apă pe mp. În celelalte regiuni, doar izolat va ploua slab.

În Bucureşti, norii se vor înmulţi din când în când, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va fi liniştit, iar presiunea aerului nu se va modifica semnificativ. La amiază, termometrele vor indica până la 21 de grade.

La munte, înnorările se vor accentua temporar şi va ploua, izolat mai abundent. Dar, pe parcursul nopţii, cerul va deveni variabil. Vântul va sufla cel mult moderat, iar temperaturile vor depăşi uşor 10 grade doar pe Valea Prahovei.

La noapte cerul va deveni variabil, iar mâine şi poimâine vremea va fi plăcută în mare parte din ţară. Doar în sud-vest, în nord şi pe la munte, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi ploi de scurtă durată. În schimb, de luni noaptea atmosfera va deveni instabilă şi aversele vor cuprinde toată ţara. În sud acestea vor fi însemnate cantitativ, iar temperaturile vor scădea considerabil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri